I remember when... I remember, I remember

Rabdarea este o virtute. Asa mi-a spus un prieten drag in toiul noptii. Are dreptate, dar tare ma tem ca mie imi cam lipseste aceasta virtute. Oricum, in acest moment nu am ce face asa ca rabd. In ultima vreme fiecare zi are suisurile si coborasurile ei. Inainte obisnuiam sa patesc asta saptamanal. Acum insa fiecare zi imi zdruncina planurile si pana seara se schimba tot. Sa ma amuz sau sa ma enervez? Habar n-am. Cert e ca mi se pare ca mi-e bine. Margaret Atwood ma unge pe suflet. Globul mare de hartie de orez (cel mai probabil din hartie obisnuita, dar asa imi place sa cred, ca e din orez) imi lumineaza tainic serile. Peste cateva zile o sa ajung la mare. Nu stiu de ce, dar nu simt nimic. Nici bucurie, nici entuziasmul in fata unor locuri necunoscute... nimic. Insa pofta vine mancand asa ca o sa imi tresalte inima de bucurie cand voi fi in autocar si probabil dupa ce voi trece granita. Ieri am crezut ca cineva acolo sus se distreaza de minune pe seama mea. E adevarat, iertare. Doar ca nu-mi venea sa cred ca viata poate fi atat de ironica. Stiu ca poate si mai mult, insa ma minunez de fiecare data.
Revenind la rabdare. Cred ca am rabdare, insa urasc cand planurile imi sunt date peste cap. Hmmm, dar oare nu suntem toti la fel? Nu ne revoltam atunci cand vedem ca lucrurile nu se petrec asa cum ne-am fi dorit? Ba da, sigur ca asa facem toti, altfel am fi niste papusi de hartie (de data asta, chiar hartie simpla)fara capacitatea de a simti ceva. Am fi tristi, cred ca asta ar fi singurul sentiment de care am fi in stare.
Recomand cu caldura Blogu' lu' Vinci (il gasiti in blogroll). :)