end of the year

luna noiembrie a devenit, chiar şi pe final, una dintre cele mai stranii. fiindcă da, bilanţul ăsta, nu la fel de complicat ca unul contabilicesc, rămâne totuşi unul destul de greu de descâlcit. unele lucruri au rămas la fel, altele s-au petrecut fără să pară că au vreun sens. e adevărat că nu mai sunt aceeaşi persoană de la începutul anului. mai bună, mai rea, nu ştiu. par să se fi clarificat unele aspecte. s-au încurcat şi încâlcit altele. voi cum staţi cu acest bilanţ? sunt tare, tare curioasă.

am văzut că încă mai am obiceiul nesănătos de a spune da când vreau să spun nu. de a nu mă pune pe mine pe primul loc, de a nu mă mai gândi la ce vreau eu. şi-am descoperit zece feluri noi prin care poţi sta pe loc. e adevărat, am observat că modul de lucru în anumite privinţe s-a îmbunătăţit şi că asta vine atunci când filtrezi cu succes informaţia, când te autoeduci, când ai timp să faci un lucru aşa cum trebuie. altminteri, printre picături, greu se fac lucrurile.

am devenit un şoarece de bibliotecă. şi aproape toate cărţile citite (cu excepţia a două dintre ele - slavă somnului, mulţumesc, alice munro, nu daţi cu pietre) au orânduit lucruri pe care altfel n-aş fi ştiut să le aşez la fel de bine. şi nu mi-am dat seama de această transformare decât în timp, peste luni bune de zile în care nu doar lista lecturilor s-a schimbat, ci şi felul de a citi, de a scrie şi de a înţelege.

şi, cum deja îmi place să spun, după "Amalia respiră adânc", nicio piesă de teatru nu va mai fi la fel. îmi lipseşte ordinea din multe aspecte ale vieţii. această microboală cu care ne confruntăm noi tinerii: lenea. procrastinarea. muncesc mult, dar nu cum trebuie. n-am avut curaj, în anumite momente ale vieţii, să iau anumite decizii. nu mi-am croit eu un drum după nişte tipare pe care să mi le scriu singură. le fac acum şi, nu o să neg, it's easier if you start early. dar e bine şi acum. toate la un timp al lor, dar toate la timpul prezent.

paul auster, invizibil, asta am zilele acestea în geantă. o carte excepţională, cumpărată cu 3 lei. au cărţile o viaţă a lor, iar după ce ajung la maturitatea târzie, sfârşitul lor într-un anticariat e inevitabil. deşi la noi rămân pe raft ani de zile şi sunt reeditate cărţi care nu prea ar mai trebui să vadă lumina zilei şi în niciun caz în atâtea mii sau zeci de mii de exemplare. dar şi regulile editoriale au neregulile lor. să nu fim cârcotaşi din prima zi a săptămânii.

tot despre alegeri e şi Sunset Park. şi citind despre cum uneori astfel de alegeri care la momentul respectiv par singurele posibile ajung să ne contureze viaţa într-un fel care să nu ne mai mulţumească mai târziu, îmi reamintesc de acest bilanţ.

nu pauze caut, ci îmbunătăţirea mai multor aspecte ale vieţii mele. şi o schimbare, am observat cum în viaţa mea au intrat oameni noi, oameni la fel de frumoşi. dar pentru mine e semn că şi eu m-am schimbat sau că trebuie să mă schimb mai mult, în mai bine, să fiu astfel în continuare inspirată de ceea ce ei aduc cu sine. azi mă gândeam că aş vrea să văd cum se construieşte o lucrare de typography. să ştiu cum se face, de la zero. sunt multe lucruri pe care le-am învăţat, sunt multe decizii pe care le-am luat, bune şi rele, dar multe. anul acesta am reuşit, cumva, să nu am inima frântă, să nu mai fiu nevoită să pun plasturi. am ieşit la timp dintr-o istorioară pe care acum n-aş şti s-o definesc. am ieşit la timp înainte să devină din nou stâlcită. i-a trecut, în câteva luni, cu multă ciocolată şi multe cărţi. toamna-iarna aceasta mohorâtă şi umedă m-a toropit cu totul. vă veţi aminti însă că şi de căldura verii mă plângeam la fel de mult.

cert e că în noul an intru cu nişte lucruri pe care în curând le voi tăia de pe listă. iar asta înseamnă aproape zero întâlniri cu alţii oameni, zero cafele, zero beri, zero poveşti. fiindcă e vreme şi de toate acestea. vreau să vă ştiu bilanţul. şi sinceritatea.