regret toate zilele în care nu am zâmbit

la final de zi, la final de an, ajung la această concluzie. că cel puţin în a doua jumătate de an nu am mai zâmbit la fel de mult, că s-au încheiat lucruri, dar că s-au născut altele. cel mai important e însă că am înţeles ce am, cu adevărat, de făcut. probabil că nu aş fi ajuns fără toate acele zile în care nu am zâmbit, nu?

şi muzica m-a sprijinit în mii şi mii de feluri. îi sunt datoare. îmi amintesc de mine în vremuri mai bine, îmi amintesc de un alt eu pe care l-am uitat, un eu care îndrăznea, un eu care cucerea. şi oricât îmi e azi de greu fiincă am uitat să fiu cum eram atunci, sap după mine şi ştiu, chiar ştiu, că mă voi regăsi.