ce bine e

să deschizi ochii şi aceeaşi realitate, ca o apă rece, să te lovească în faţă. dacă nu te-ai învăţat minte luni, poate pricepi marţi. iată. numai de mine am nevoie în vreme ce-aş folosi din timp pentru un necunoscut, fermecată din nou de tot ceea ce încă nu cunosc despre el, prinsă mai apoi de-o capcană care-l va ridica pe un piedestal. iamamiwhoami. şi, totuşi, poate nu. acum eu sunt străinul care mă farmecă şi care-mi merită tot timpul şi toată atenţia. eu sunt străinul care trebuie descoperit.

am aşteptat răspunsuri, rânduri, cuvinte spuse orişicum. ori să aştepţi, înseamnă să oferi din tine fără să ştii, să umbli pe străzi simţind că-ţi lipseşte o mână, ba un picior. n-aş fi crezut că timpul oferit doare. dar nici n-am să mai pot uita ce-a spus murakami despre el.

tot timpul meu e doar al meu. ce greşeală ar fi să mă îndrăgostesc acum din nou. şi, în acelaşi timp, ce potrivit ar fi.