ca să

casa în care aş vrea să locuiesc, iată. e un spaţiu în care, la fel de bine, ar putea să nu existe nimic. doar absenţa-prezenţa ta să fie, să o pot simţi. să ştiu că uneori te vei întoarce la fel de liber cum ai ales să nu vii niciodată.

am înţeles însă că până la întâmplările pe care ni le dorim vii, avem de mers, avem de străbătut dureri, avem de plâns. avem de crescut în noi urmele lăsate de alţii, avem de scos binele afară şi de dat răul la o parte. orice-ai face, să nu te faci un om ursuz. prin orice-ai trece, să nu laşi noroiul să-ţi împotmolească privirea şi sentimentele.

curăţă. respiră. şi ia-o de la început.

arta contemporană trebuie să fie periculoasă, ce spui de asta?
arta contemporană trebuie să doară, de asta ce crezi?

aici ar fi linişte fiindcă pe mine mă deranjează mult zgomotele pe care le face liftul. mici lovituri care-mi amintesc că încă nu sunt unde mi-aş dori să fiu.

să fii, să rămâi, să exişti. şi-n acelaşi timp să fii conştient de menirea oricărui om, de datul şi blestemul fiecăruia, acela de a merge mai departe.

aruncarea din paradis e sfârşitul copilăriei, spune cioran.

pe mine nu m-au întrebat, şi cred că nici pe tine, dacă vrei să se termine totul.

aşa că acum ne doare şi suferim în tăcere, umbre ale unor roluri pe care nu vom ajunge să le jucăm niciodată. nu aşa cum trebuie. vom fi poate prea teatrali, în încercările noastre, mereu eşuate, de a ne plăti la timp facturile. şi nu vom înţelege nimic. şi o să ne doară fiecare mişcare şi-o să ne ruşinăm că vrem să ne întoarcem la sânul matern, să fim mici, să ne ia cineva în braţe.

sunt zile în care nu mai înţeleg nimic din tot ceea ce până acum ar fi trebuit să cunosc. nu te pregăteşte nimeni pentru nimic, iar surprizele vor exista până la sfârşitul vieţii. dar eu cred. eu cred că, mai devreme sau mai târziu, ne va fi tuturor mai bine.

nu ştiu când începem să uităm că e totul o joacă. şi când începem să ne scrijelim unii altora cele mai urâte răni şi să ne spunem cele mai urâte cuvinte. şi-atunci devine totul de neiertat şi de neuitat.

dar e totul o joacă şi trebuie s-o facem să fie frumoasă. ce mult aş vrea să pot iubi aşa tot timpul. absenţa-prezenţa omului să fie obişnuinţă, libertate. şi joacă.