despre inimi

in unele zile parca am doua inimi. una puternica, singuratica, invatata sa isi asculte propriile dorinte. alta slaba, mica, a unei fete care a obosit, care nu mai vrea decat ca el sa o ia de mana si sa o lase se isi odihneasca fruntea pe umarul lui. atat. gestul asta atat de simplu care ar spune atat de multe.

iar inima cealalta, de lup, de om singuratic care a ajuns sa poarte fara sa vrea acest stigmat, se simte sfasiata in doua. de cele mai multe ori simte cum pulseaza in ea acelasi instinct: de fuga. si pentru ce sa ramai? pentru priviri aruncate de la distanta, pentru cuvinte care pana la finalul serii nu vor mai insemna nimic?

asa sunt toti oamenii cu doua inimi. nehotarati de parca ar trebui sa ia intotdeauna alegeri pe viata si pe moarte. si nu e vorba decat despre iubire.

sensuri noi

poţi crede foarte mult timp că te afli în locul potrivit. îţi poţi chiar spune că eşti lângă omul iubit, că ai ceea ce vrei, că totul e bine. din această linişte iese însă în unele cazuri la iveală o nemulţumire, mai întâi slabă, ca o ploaie măruntă de toamnă, mai apoi din ce în ce mai puternică, în stare să doboare la pământ copacii. şi pe urmă începi să cauţi fiindcă deja nu mai poţi sta locului. acel bine şi-a pierdut definiţia, şi-a pierdut înţelesul.

binele niciunuia dintre noi nu seamănă atât de mult pe cât ne-am dori cu binele nostru. de aceea, nu numai că n-ar trebui să ne mai întrebăm de ce un om nu e mulţumit cu "binele" pe care îl vedem noi, ci nici să nu mai credem că binele nostru ar trebui să fie suficient sau la fel de plăcut pentru o altă persoană. suntem tentaţi, de multe ori, să credem că ceea ce simţim ar trebui să se reflecte şi din direcţia opusă, orbiţi de propria persoană şi de propriile sentimente. micul nostru univers ne sufocă nu doar imaginaţia, ci şi empatia şi bunul simţ.

pentru că să ai bun simţ se traduce şi prin a fi capabil să te pui în pielea celuilalt şi de a reuşi să vezi lucrurile din altă perspectivă. iar dacă nu reuşim, iar adevărul se încăpăţânează să rămână undeva la mijloc, prins între două ziduri pe care comunicarea nu le poate dărâma, e cel mai bine să pornim în direcţii diferite.

să revin însă la ceea ce ne face să dăm cu nasul de acest bine pe care începem să-l căutăm din nou. îl găsim după ce, pentru o vreme, facem lucrurile de care ne-a fost frică sau de care nu ne-am crezut în stare. şi multe dintre acestea capătă înţelesuri noi. ajunşi cu o treaptă mai sus faţă de unde ne aflam ieri, vom vedea lucrurile atât de diferit, încât vom înţelege inclusiv că noua perspectivă e datorată unei munci pe care am (re)descoperit-o recent şi pe care, ajunşi la o vârstă un pic mai înţeleaptă, am reuşit să o ducem la un nivel mai înalt.

nu munca pe care o depui cu ajutorul altor oameni te împlineşte cel mai mult, ci cea pe care o faci de unul singur, cea pe care o scoţi la lumină după multe zile în care nicio hotărâre nu a părut să fie cea bună. e ca atunci când, după multe relaţii nepotrivite, omul pe care îl iei de mână este, prin definiţie, binele pe care îl căutai. doar că, de data aceasta, nu e o persoană, ci un proiect miraculos.

nas bleg

te implor eu sa nu-ti mai amintesti fiindca doare. fiindca mintea nu e lucida, are momentele ei in care se preface, in care iti da voie sa crezi ca ai invatat vreo lectie. dar nasul e bleg, isi aminteste fiecare patratica de piele si adulmeca. nu vrea decat sa se intoarca acolo, sa se lipeasca de caldura aceea care insemna, cel putin in mintea ta, iubire.

azi te intrebi daca aceste exercitii ajuta la ceva. rezultatele se cunosc in timp, abia peste ani, abia cand te vei simti extraordinar de sigur. ca dupa o dieta pe care o tii ani de zile si ajungi extraordinar de slab. dar vei fi fericit? nu stii. poate ca la final, dupa ce vei fi suferit periodic din dragoste, o sa ai inima franta si obosita. poate ca la fel de bine merita sa te indopi cu absolut tot ce vrei tu, plangand dupa ce mananci fiecare prajitura. e tot o suferinta, suferinta are multe forme, iar fiecare om ajunge sa cunoasca diferite feluri de-ale ei.

cert e ca pana sa poti ajunge la o concluzii, te tii tare, pe pozitii. faci exercitii fizice si iti tragi una peste nas, peste nasul asta bleg care vrea sa-ti demonstreze ca stie mai multe, ca stie mai bine, ca daca vrea poate sa-ti dea si dureri de stomac ca atunci cand l-ai vazut prima oara si te-ai indragostit pentru tot restul vietii tale.

despre iubire, dar in forme noi

azi iti scriu tie fiindca am vrut sa-ti fac o surpriza. stii cum aici ne intalneam de fiecare data vorbind despre alti oameni, despre rani, despre dezamagiri, despre foste sau actuale iubiri. si cata aparenta durere nu se afla in multe dintre acestea. numai ca apoi cresti si intelegi ce inseamna durerea si inca nici nu vrei sa cunosti mai multa. devii mai echilibrat si observi asta cu mult mai multa luciditate. nici nu mai vorbesti despre ceea ce ai reusit sa faci de unul singur. si cata liniste anul acesta, atat de multa liniste. si cata iubire noua, intr-o forma noua.

asa ca azi ma intalnesc cu tine ca sa-ti spun ca trebuie sa te felicit pentru felul in care ai invatat sa te iubesti, pentru cum te-ai descoperit ca intreg si pentru cum esti multumita de ceea ce ai facut pana acum. despre cum ai invatat ca uneori renuntarea, cu tot ce implica ea, cu toate criticile si despartirile care vin din asta, poate fi cea mai buna forma de eliberare. te felicit din toata inima si-ti mai spun ca atata vreme cat ai incredere in tine esti pe drumul cel bun.

continua.