a treia carte

dimineţile mele în care veneam să scriu la cafenea se cam apropie de sfârşit. deşi cred că voi mai veni tocmai pentru partea de cercetare care necesită multă răsfoire şi multă lectură. şi pe care mi-ar fi greu să o fac acasă, mai ales că serile nu mai sunt tocmai timp de lectură ca în "tinereţile" în care stăteam până la trei sau patru dimineaţa ca să citesc. n-am să uit niciodată noaptea în care mi-am propus să-l citesc pe Ulise (James Joyce). ajungi sincer să te mai întrebi pentru ce ai mai făcut trei ani de facultate în care nu ai avut timp de calitate ca să citeşti cum ar trebui o carte cap-coadă. însă recuperez. citesc jurnalul lui gabriel brebenar, nu mă dă pe spate, motivele sunt multiple, dar face un lucru: îmi animă pofta de citit.
 
trec în categoria aproape bifate şi cartea aceasta care, cred şi sper, va ajunge pe la aproape 300 de pagini. merg să ridic 3,5 kilograme şi jumătate de cărţi de la Târgul cărţii. exact aşa, trei kilograme şi jumătate de cărţi, 14 cărţi pe care le-am găsit la nişte preţuri mult prea bune, toate tiluri pe care mi le doream, pe unele cu ardoare.

am descoperit, odată cu cartea asta, că abia acum încep să mă cunosc, abia acum fac nişte paşi care s-mi spună cu adevărat despre ce ar trebui să fac mai departe în calitate de noul sine. ştiu, pe de o parte, ştiu prea bine că îmi doresc ca parcursul meu ca scriitor să fie apropiat de al unora precum Elena Ferrante, nu mă refer aici la succes, ci la volumul de muncă, acela care, în fond, i-a făcut pe astfel de oameni (a se vedea şi parcursul lui Elizabeth Gilbert) să fie azi unde sunt. sigur că poţi să cazi în plasa cu "nu m-am născut în ţara în care trebuia", însă asta e o scuză care te poate ţine frumuşel pe loc când ai, în fond, libertatea de a părăsi inclusiv ţara.

mă îndepărtez însă de la subiect. de puţin timp simt ca m-am reîntors la mine, dar la un mine care e conştient că se schimbă, e ca şi cum am făcut cunoştinţă pentru prima oară. şi lucrul acesta mă fascinează, mă entuziasmează, e ceea ce a hrănit această carte, dincolo de faptul că am ştiut cât de multă nevoie e pentru o astfel de carte. o nevoie pe care am simţit-o eu, în primul rqnd, şi pe care am identificat-o mai apoi la alte femei.

învăţ să accept diferente, puncte de vedere diferite, să înţeleg cum călătoria vietii în sine e întotdeauna cu suişuri şi coborâşuri, dar că e un parcurs firesc, vreau să mă concentrez mai mult pe muncă, sigur că maternitatea cere de la tine timp şi atenţie, dar îţi şi oferă foarte mult în schimb şi, e adevărat, deşi am simţit asta abia un an mai târziu, te face mai puternic, mult mai puternic.

îmi dau seama în încheiere că mi-a fost dor să scriu aici, deşi am început să ţin în paralel şi un jurnal (al câtălea?!).

mai am de terminat cartea neliniştirii a lui pessoa (dar mi-e o carte atât de dragă pe care am abandonat-o tocmai fiindcă ştiam că nu-i pot dărui atenţie suficientă), jurnalul zen al lui cărtărescu (sunt în căutarea celorlalte volume, dar nu mă grăbesc), apoi aş mai vrea şi toate cărţile lui Dolto, dar nici aici nu mă grăbesc, mai ales că acestea chiar sunt greu de găsit.

nu vreau să mă gândesc la muntele de cărţi de acasă, cele mai multe vechiuţe, preţioase, dar mai greu de citit, te solicită numai hârtia aceea îngălbenită şi cerneala aproape ştearsă.

ieri l-am citit pe Gide cu Paludes si Prometeu rău înlănţuit. ce satiră, ce joc fermecător. ce dor mi-a fost să citesc felul acela de scriere, mi-a amintit si de Moliere, ce dor, ce dor.

şi cam atât, mă duc să-mi car kilogramele de cărţi.