să stai pe loc şi să alergi continuu

play this first:




petrec mai mult timp în bucătărie decât în living. oamenii trag de mine cu întrebări pe care vor să şi le pună lor înşişi, dar nu îndrăznesc. dau explicaţii scurte, lipsite de consistenţă. uneori le dau răspunsul pe care-l caută cu înfrigurare. nu le place niciodată cum sună, iar mie-mi tresare inima scurt şi-mi amintesc de aţele care se rup uşor şi de materialele care se destramă. rezistă doar când celălalt nu trage în altă direcţie.

încep să fie multe grade la umbră. în dimineţile mele prelungite şi atât de puţine, când intuieşti o lumină plăcută dincolo de draperii, îmi regăsesc unul dintre obiceiurile omului care poate să trăiască numai cu el. te schimbă în bine traiul solitar, te ţii mai bine pe picioare.

55,1 îmi spun şi-mi confirmă asta şi ecranul de sticlă. aud mai puţin zilele acestea, dar mă ascult mai mult. şi din liniştea mea, atunci când vuietul de afară devine deranjant, iau un pic şi-mi trece. trebuie să te asculţi pe tine mai mult când ţi se pare că din alte direcţii vin răspunsuri greşite.

în realitate, ar trebui să întrebăm mai puţin şi să credem mai mult. îmi închid urechile, cum făcea kiki în dans dans dans. şi-l ascult pe proust care spunea că nevoia asta de confidenţe şi de nesfârşite conversaţii vine dintr-o natură periculoasă.

mă ridic acum şi cu mine se ridică mai toate lucrurile. e linişte aici şi e o lumină plăcută pe care o intuieşti dincolo de draperii. poate că toate zilele de weekend miros la fel şi se simt la fel. ca o mătase foarte fină sau ca un bumbac moale şi parfumat.

de fapt, aş fi vrut să scriu despre cât de simple pot fi uneori lucrurile. dar trebuie să lupţi puţin ca să le faci să fie simple. tu, cu tine. trebuie să îţi închizi urechile.

e un fel de deszăpezire senzuală. 


cucu!


*în italic - Dans dans dans - Haruki Murakami