cum sa fii invizibil

m-am privit in oglinda azi-noapte pe la 12, am trecut peste ani, zeci de luni, impartite parca in ferestre asezate paralel, m-am oglindit in sute de amintiri si-am vazut acelasi chip de-acum multi ani si-atunci m-am speriat pentru ca acolo, acasa, redevin un eu care nu mai exista de foarte multa vreme. nu intelege nimeni de ce nu ma mai regasesc acolo unde, nu-i asa, ne avem cu totii radacinile. e locul in care ma simt cel mai putin eu. e locul de care incerc sa ma eliberez, in care nu stiu cum sa ma mai comport, e locul din care plec ca sa ajung inapoi la mine. e ca si cum n-as avea niciodata suficient aer sau ca si cum as astepta continuu ca ceva sa ia sfarsit.

ca aussi se lave. totul dispare, poti sa stergi tot ce vrei, oameni, amintiri, locuri, cuvinte. cine esti inseamna, in primul rand, ceea ce gandesti. nimic nu-ti garanteaza linistea. poti sa lupti pentru ea, dar asta inseamna sa reduci la jumatatea numarul oamenilor din viata ta. aleg sa le dau si lor din linistea mea, atat cat pot.

n-am insa parte mereu de linistea pe care mi-o doresc. si parca momentele de neliniste au devenit cu atat mai zbuciumate, cu atat mai apasatoare. momente de furie. dar cresc. trebuie sa crestem mereu, sa intinerim, sa nu ne oprim niciodata.

aleg sa stiu mai putin si sa cred mai mult. sa imi pese mai putin si, in acelasi timp, sa simt mai mult. deloc paradoxal,