patruzecişioptdeoreîmpărţitladoi

play this first:



seara, iei cina singur în bucătărie. ai mers repede până acasă. aşa e de fiecare dată. ore târzii, pierdute pe o terasă unde ţi-ai jurat (pentru a câta oară) că nu mai calci niciodată. nu-ţi mai aminteşti ce ai făcut luni, marţi, miercuri. ştii că azi e joi, că mâine mai ai de ţinut ochii deschişi câteva ore şi că pe urmă poţi să răsufli cât de cât  uşurat 48 de ore. patruzecişioptdeoreîmpărţitladoi. ai citit un pic despre o terasă ascunsă în spatele muzeului literaturii române. despre casa memorială a lui gellu naum. ai recitit fluturii din pandişpan. ai băut iar prea multă cafea. ai citit din murakami şi n-ai regretat nimic din ziua de azi. nu e nouă senzaţia asta de sufocare. nu e nouă, doar că, de data asta, nu ştii de unde vine. tare-ai vrea să te tragă cineva puternic de mână şi să simplifice brusc toate lucrurile. dar ştii prea bine că, de fiecare dată, îţi rămâne de făcut un singur lucru: să le iei pe rând după ce ţi-ai reamintit că, în definitiv, puţine lucruri sunt cu adevărat dramatice. ţi se face dor de somn. mai mereu ai senzaţia că, la un moment dat, o să recuperezi ore bune de somn. a devenit un prieten permanent, senzaţia asta atât de stranie că o să dormi ceva mai mult, că trebuie să dormi, că vrei cu orice preţ să dormi. un prieten neglijat, de altfel.

nu-ţi creşte grijile peste măsura pe care o poţi suporta. ia-le pe rând.