Absenţii - Augustin Buzura

"Ştiu, există o lume în mine, neclară, liberă, cu parametri dificili. Există o lume în afara mea, cea de care mă izbesc mereu, pe care mă străduiesc să o înţeleg, să mă integrez în ea, cea pe care o iubesc şi o dispreţuiesc cu o putere neobişnuită, pe care aş vrea s-o îndrept, pe care o refuz şi mă refuză. Mai am una în mine: ea ţine de viitor, este povestea mea cea mai frumoasă, tocmai pentru că îmi aparţine în exclusivitate, pentru că mi-am construit-o singur şi ea nu se va materializa niciodată, deci nu mă va decepţiona... Mai am, în sfârşit, şi ultima lume, de rezervă, în afara legilor cunoscute... Dar ea depinde de o minune, de un miracol... Tragedia constă tocmai în faptul că n-am curajul să renunţ la niciuna, dar nici măcar n-am tăria de a mă gândi la care ar trebui să renunţ." (Augustin Buzura - Absenţii)

Nu mai încerc să mă integrez în nicio lume. Am reuşit. Mă aflu, astăzi, printre oamenii la care, să spunem, am râvnit dintotdeauna. Mi-am imaginat o lume frumoasă, ştiam că voi ajunge aici deşi mă aflam departe ca distanţă, departe ca om. M-am schimbat eu, ca să pot ajunge la mine, apoi treptat s-au schimbat oamenii, locurile, mediul. Ajungi oriunde vrei în viaţa asta, dar trebui să iei decizia de a pleca mai întâi. Nu am alte secrete de dezvăluit în ce priveşte viaţa pe care toţi ne-o dorim. Pe mine mă bucură necunoscutul, găsesc în el o salvare, văd în viitor oportunităţi pe care viaţa mi le oferă. Nu e uşor prezentul. Apar greutăţi la tot pasul, apar lucruri pe neaşteptate pe care habar nu ai cum să le rezolvi şi pe care le laşi pentru o perioadă în braţele timpului, te-ajung din urmă întâmplări pe care credeai că le poţi amâna, dar pe care cursul vieţii nu le opreşte şi pe care încerci să le vezi aşa cum sunt. Uneori, oamenii dispar din această lume, e cursul firesc, îmi repet încercând să mă asigur că voi fi suficient de puternică pentru ceilalţi într-un astfel de moment inevitabil şi, acum, mai aproape ca niciodată.

Nu vreau să dau însă o notă tristă acestei postări, nici pe departe. E o împlinire în acest prezent pe care o am de foarte mult timp. Cum ajungi acolo unde îţi doreşti? Crezi în tine, îţi asculţi inima şi mergi mai departe fără să te agăţi de răni din trecut, de oameni care nu te înţeleg, de lucruri care nu funcţionează şi nu vor funcţiona niciodată. Ai un drum al tău şi, când îl găseşti, multe piese par să se combine într-un puzzle perfect. Şi-atunci nu poţi decât să speri la mai bine, ştiind că tot ce trebuie să faci e să munceşti, să continui să crezi fără să uiţi că fără efort nu ajungi nicăieri.