23 March 2010

am fost la un documentar şi-am început să plâng

apoi s-a făcut dimineaţă. şi tot ce-am lăsat în urmă, se strânsese din nou în mine. şi lângă tine nu am loc să plâng, iar eu nu suport asta. dă-mi, te rog, voie să fiu nefericită. nu e vina ta, nu e vina nimănui. poate nici a mea. e vina unor vise năruite, e vina unor speranţe care au murit, e vina trecerii timpului. e vina unor întâmplări care au lăsat urme adânci deşi la suprafaţă nu se vede nimic. e vina ploii. e vina unor amintiri care s-au transformat în dorinţe. e vina unui gol imens. e vina unui lucru care poate n-a existat niciodată.

m-am înşelat. fericirea nu stă în lucrurile mărunte. ca şi nefericirea, ea stă în lucrurile mari, care ţin de spirit, de mulţumirea de sine, de lucruri pe care dacă un om le atinge, devine un erou. iar eu sunt un dezertor. mă mir că nu m-au închis până acum, mă mir că m-au lăsat să lupt în continuare, să mă feresc de gloanţe şi să mă zbat sperând că războiul se va termina. poate e şi asta un fel de închisoare. libertatea.

fă-mă fericită. cum poţi tu, cum ştii tu. doar fă-mă fericită. eu nu mai sunt de mult timp propriul meu punct de sprijin.

iar tu, tu de ce nu mă laşi să fiu nebună atunci când vreau? de tine trebuie să-mi ascund supărările, de tine trebuie să-mi ascund nebunia şi nemulţumirile. tu. pe umărul tău ar trebui să plâng. dar îţi înţeleg teama. teama de a fi greşit cumva, undeva. şi totuşi, eu n-aş reacţiona la fel. să ţii minte.

hai să ne mutăm pe un bulevard mare, cu tei şi chiparoşi, într-o vilă veche.

e vina mea pentru că trăiesc peste zece ani, pentru că am obosit, pentru că nu-mi doresc acum ceea ce am deja.

cuvintele tale rănesc cel mai mult. dacă mi le-ar spune un străin, le-aş lua ca pe o glumă. dar ale tale dor şi zdruncină ce-a mai rămas. nimic nu vindecă, nici râsul, nici plânsul. când era linişte, ai lovit fără să ştii şi ai spart o fereastră. ai zgâriat liniştea cu cioburile acelea. iar o linişte zgâriată se reface mai greu decât o urmă lăsată pe piele.

totul apasă mult prea greu. ce-i de făcut cu o imensă durere?

N.B. în acest text nu este vorba de iubire sau de inimi rănite.

7 comments:

  1. Anonymous14:04

    frumos text, verde ursuz. cata nostalgie pentru cei 25 de ani ai ai...
    sapt asta si cealalta e festivalul filmului frnacez la elvira popescu. du-te sa vezi C'est pas moi, je le jure! ceva imi spune c-o sa-ti placa:)

    ReplyDelete
  2. Anonymous14:53

    only you can heal the wounds.

    ReplyDelete
  3. another good one.

    verdele din tine e tulbure.

    ReplyDelete
  4. @annuka: mulţumesc, o să mă fac tot posibilul să ajung la film. iar eu o să am 23 în curând, dacă la asta te refereai. :)
    @A dreamer: I'm not so sure about that.
    @Zor de zi:
    scriem cel mai bine despre ce ştim cel mai bine.

    ReplyDelete
  5. Anonymous01:35

    me neither.
    but we receive daily confirmation that only us can heal it for good, when the others aren't very "helpfull".

    unfortunately some of us are emotionally ill..

    ReplyDelete
  6. Anonymous01:47

    iarta-ma, te-am imbatranit dintr-o tasta apasata gresit:) looking forward to reading more of you

    ReplyDelete
  7. Anonymous18:57

    Si eu cred ca fericirea adevarata e facuta din lucruri mari, care tin de spirit. Au si lucrurile mici contributia lor pentru "un fel de stare de bine" :), dar sunt insuficiente...

    Am rostit si eu saptamana aceasta o fraza din postul tau. Am simtit povara de a trebui sa fiu mereu fericita si de a fi neinteleasa atunci cand nu mai pot.

    ReplyDelete

With the past, I have nothing to do; nor with the future. I live now. Ralph Waldo Emerson

Don’t pray when it rains if you don’t pray when the sun shines.




îmi ţin fericirea în buzunare, în zeci de buzunare cusute pe dos.

My photo
scriu pentru mine, ca să cresc mare