am uitat. am uitat cat de bine e sa privesti de-aproape bratul celui la care tii, sa te joci cu degetele lui, sa te bucuri si sa te minunezi ca e langa tine, sa-l privesti dormind, sa astepti sa se trezeasca. am uitat cum e sa-i admiri zambetul, cum se simte pielea ta pe pielea lui, cum te simti cand te strange in brate. iubirea, pentru o mare bucata de timp, n-a mai existat. am inchis-o bine sau am dat-o la o parte, nici eu nu stiu. am pus deoparte ce stiam ca pot simti, am pus la pastrare, pentru cand va sa fie, pentru cand o sa simt din nou. mult timp am simtit ca e bine asa. si a fost bine asa. multe luni. multe luni in care nu stiam ce alte explicatii sa dau. multe luni in care nu am simtit nimic, luni in care singurele momente in care inima parea sa bata mai tare erau cele in care cineva imi spunea niste lucruri de care uitasem. luni in care am vrut sa ascult prea putin, luni in care am fost incapabila sa mai simt ceva. si asa trebuia sa fie.
mi-a fost teama, recent, ca poate ceva a disparut pentru totdeauna. ca poate, asa cum unii oameni isi pierd memoria, mi-am pierdut abilitatea care mi-a fost draga intotdeauna, aceea de a iubi enorm. si e un lucru atat de frumos, e un lucru prin care iti straluceste parca toata viata incat nici nu stiu cum de luni de zile l-am facut sa fie uitat, inchis, atat de bine pus deoparte. dar era ceea ce trebuia sa fie. si lunile acelea, lunile in care un gol imens ramanea ascuns, ca si cum poti trai fara un plaman, au fost ceea ce trebuiau sa fie.
nu poti fi pe jumatate cine stii ca esti. dar poti sa ai rabdare cu tine, poti sa te increzi in continuare in cine stii ca esti. n-as spune ca am in brate o grea incercare. dar am din nou in piept o inima mare, mare.
play this whenever:
http://hypem.com/track/1f9je
No comments:
Post a Comment