lights out! - wayfaring [live session]

mi-am comandat o carte despre cum sa duci lucrurile pana la capat. fara gluma. e scrisa de david allen si cred ca e una dintre cele mai vandute carti. cu atata reclama pentru procrastinare, nici nu e de mirare. am invatat cum sa fac lucrurile fiindca asa simt, insa fac doar jumatate din ceea ce ar trebui sa fac. si fiindca stiu ca totusi m-am schimbat, continui sa cred ca pot face mult mai mult, mai bine, mai repede. si trebuie sa am energie pana la cer si inapoi pentru ceea ce vreau sa indeplinesc. si voi reusi.


lucrurile sunt inca intr-o zona tulbure. mi-am dat seama de asta si aseara cand am avut constiinta acelui lucru care nu e inca palpabil. e greu, cand ai ceva in minte, cand vezi un punct fix spre care tintesti, sa crezi ca ceea ce ai facut pana acum e cu adevarat o parte din acel ceva. nu e vorba de calatoria in sine (e oricum numai pe jumatate), ci fix despre modul in care reusesti sa vezi ceva in ansamblu.

momentan trec peste orice stari, le las sa se intample si sa treaca, asa cum ultima oara cand am urat tot ceea ce facusem stiam ca e doar o stare si ca trebuie sa lucrez si mai bine. si, ca dovada, chiar asta am si facut. cred doar ca m-am saturat un picut de planuri, de lucrurile concrete care depind de bani (si nici prin gand sa ma plang de asta, cred ca daca momentan e un aspect care ingreuneaza lucrurile, inseamna doar ca asa trebuie sa se intample).

am nevoie de cadru. am nevoie de o constructie in care eu sa fiu eu. sa fie acel palpabil. sa simti ca esti in acel mediu in care te-ai imaginat dintotdeauna. si sunt, pe jumatate, sunt. nu pot sa neg asta sau sa fiu atat de nerecunoscatoare si sa minimalizez ceea ce exista deja. doar ca nu stiu cum sa ma impac tot timpul cu mersul asta al lucrurilor.