gap

ce distanta intre cine eram atunci si cine sunt acum. ai dreptate, au trecut trei ani, iar eu nu-mi amintesc nimic. gasesc sens in singuratate, inteleg ce inutil mi-am petrecut mult timp si cat am irosit alungand raspunsurile si facand loc altor intrebari. si daca ma intrebi acum incotro, nu am, din nou, niciun raspuns. probabil ca in trecut nu te poti intoarce, chiar daca uneori intamplari din trecut se rostogolesc in prezent, te invaluie si te obliga sa le faci fata. e adevarat ca nu trebuie sa privesti spre trecut, insa uneori acesta te prinde din urma. nu uit suficient, nu uit suficient de bine. as vrea sa uit tot ce am descoperit si inteles ca sa pot redescoperi din nou totul, de data asta, altfel. poate ca lumea se vede altfel dupa ce sufletul tau a inteles unele experiente si le-a pastrat doar emotiile, fara concluzii. sau poate nu, poate ca se vede doar ca un lucru lipsit de sens. ca un drum pe care mergi si stii incotro te duce si ai ales sa nu mai sari de bucurie la fiecare pas. ai simtit frica acum ceva vreme si nu te mai paraseste. ai vazut ca nu poti alerga asa cum sperai asa ca acum abia mai indraznesti sa faci unii pasi. nu vrei sa te lasi doborat, dar te sperie gandul ca si asta tine de tine. inca o lista scrisa in singuratate, sa fie insa cea mai buna si sa fie ultima. si nu mai vorbesti cu nimeni despre nimic fiindca ai povestit. si nici nu te mai entuziasmezi de prezenta unor oameni si nici nu le mai spui asta. creezi, fiindca ceea ce esti nu poate exista decat in singuratate, iata unde era sa ma pierd. in multime.