10 December 2014
tot despre timp, dar altfel
alte planuri, alte vise. uşor am alunecat spre vechile obiceiuri după ce am întrebat. e bună singurătatea, e bine să fii năuc, să stai singur după ce ştii că cele mai apropiate suflete nu pleacă nicăieri, e bine să stai doar cu tine.
azi e o zi în care aş fi vrut să-i zic unui om: "să ştii că azi e ultima zi în care-ţi mai vorbesc" fiindcă aşa e inima mea de lup, nici nu uită, nici nu iartă şi orice om care a ştiut să greşească, a greşit bine de tot şi-n mintea mea nu va mai fi niciodată altfel. şi esenţa unui om nu se schimbă prea mult aşa cum un om vulgar va rămâne vulgar până la sfârşitul vieţii.
şi pe lângă critica pe care mi-o aduc eu mie, îmi dau seama că renunţ la oameni acum în prag de sărbători, ca şi-n alţi ani, ce moment mai bun să faci curăţenie.
e ultima zi în care-ţi mai vorbesc. şi mă mai obosesc explicaţiile, neînţelegerile, supărările pe care le produci dacă taci, supărările pe care le produci dacă vorbeşti. vrei înapoi într-o duminică în care era soare, storurile erau trase, era bine şi cald, erai copil. mă consum şi consum din mine fără milă. dar prefer să consum eu şi nu alţii.
şi-aş mai scrie multe fiindcă scrisul nu e şi nu va fi niciodată terapie, ci otravă.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
With the past, I have nothing to do; nor with the future. I live now. Ralph Waldo Emerson
Don’t pray when it rains if you don’t pray when the sun shines.
Don’t pray when it rains if you don’t pray when the sun shines.
îmi ţin fericirea în buzunare, în zeci de buzunare cusute pe dos.
50
(74)
acasa in viena
(12)
adevaratul verde ursuz
(202)
aici ne-am chinuit neuronii mai mult decat de obicei
(24)
aiurea-n tramvai
(458)
bbberlin
(4)
cantec pentru a te face sa zambesti
(285)
cu inima cat un purice
(158)
fericirea sta intr-o ceasca de ceai
(212)
imi doresc
(100)
intr-o zi... o sa scriu o carte despre tine
(66)
ipocritii nu mi-au placut niciodata
(13)
iubire etc.
(214)
lamultianimie
(8)
leapsa
(10)
maria
(3)
melancolii si firimituri
(256)
micul Paris
(687)
mie-mi plac
(54)
my precious to do list
(190)
nepasare
(78)
o carte
(71)
pentru verde ursuz de la strainii calatori printre randuri
(5)
povesti cu si despre carturesti
(21)
tu ai miros de soare
(82)
un fel de stare de bine
(229)
un fel de stare de rau
(112)
un soi ciudat de erotism adolescentin
(75)
ursuzonime
(43)
varugamsavacumparatibilet
(20)
verde ursuz in bucatarie
(27)
VLP la MTV Romania
(1)
No comments:
Post a Comment