curaj

am rămas într-un trecut foarte îndepărtat şi care a ţinut foarte puţin. pac. o păcăleală, dar m-a prins. am rămas acolo, ca atunci când ţi se agaţă cămaşa abia cumpărată într-un ghimpe. găseşti ghimpi pe toate drumurile. ce ni se cuvine? ni se cuvin lucruri? ni se cuvin emoţii, sentimente? mă uit la oamenii ăştia cu inimi mari, iubitori, răbdători. unii au mai plecat, unii-şi pierd răbdarea. unii te uită când nu eşti cum sperau, când nu intri în tiparul acela. când nu au atât de multă răbdare. asta doare, asta o să doară mereu. aşa învăţ să cred mai puţin în aparenţe. scriu cu amar, poate trece până la anul. sau poate nu. deşi ceea ce trebuie să fac înseamnă să depăşesc prezentul. cald. târguri de crăciun. mesaje la care am obosit să răspund. nu înţeleg  nimic, ştiu că o să treacă. ştiu că golul se va umple, ştiu că acum e greul care mă ajuta să ies la liman. la liman. apă. cine-ar fi crezut că o să-mi fie frică de apă chiar dacă ştiu să înot?
v-am visat pe toţi, cunoscuţi, necunoscuţi. acum stăm aici, liniştiţi, scriem cu o inimă ruptă, strâmbă. am zâmbit frumos şi tot nu e îndeajuns. trebuie să spui lucrurile potrivite la momentul potrivit. şi puţini te rabdă. realitatea asta e.

ies puţin din această realitate. am obosit s-o modelez sau s-o las să se întâmple. să fiu cumva, să nu fiu nicicum. şi ies, oamenii nu mai au răbdare, trebuie să ai grijă la paşi. nu mă mai sunaţi, nu mai răspund. ar putea să fie linişte de sărbători? pui o cutie, treci dincolo de plastic, zâmbeşti frumos, eşti un cadou. m-am oprit fiindcă mi-ai zis să mă opresc. ţi-am zis să te opreşti şi tu continui. nu vorbim acelaşi dialog, ştii cum sunt conversaţiile în taxi.

nu mai e linişte de multă vreme. ies puţin din această realitate.