tot

tot ce ai stiut ca esti, dispare. nu te mai gandesti la ce crezi ca esti acum, ci doar la ceea ce poti deveni. uiti tot ce stii despre tine. uiti tot ce crezi despre tine. ii uiti pe toti cei pe care i-ai iubit. ii uiti pe toti cei care te-au iubit. uiti locurile in care ai stat. stergi tot, uiti ce s-a intamplat ieri sau ce ai spus acum doua zile. uiti fiindca trecutul iti arata ca multe lucruri se pot repeta, ca si intamplarile pot ajunge din nou in viata ta printr-un cerc caruia i-ai dat voie sa se roteasca. si constati ca n-ai invatat nimic, nicio lectie. sau poate ca asta e lectia, acest gol urias spre care privesti acum. tu vrei din 30 de zile 30 de zile doar pentru tine acum. si nu mai vrei telefoane si nu mai vrei zambete si intrebari si propozitii care nu-si au rostul si care nu mai spun nimic in afara de ceea ce a existat candva. zero energie si cate un vis complicat pe seara. datoria ta e sa te faci bine si sa faci bine. datoria ta e sa mergi din nou descult pe iarba, datoria ta e sa te uiti la soare in fiecare zi, datoria ta e sa pleci. acest vis care acum ti s-a infipt in inima, acest vis pe care il porti cu tine, aceasta imagine cu tine intr-o camasa alba, bucurandu-te de acelasi soare. e dimineata, e racoare, e primavara, iar noi suntem desculti pe iarba stropita de roua. si auzi primavara in jur, ii simti freamatul, ii simti caldura timida care iti atinge bratele. si simti iubirea si ai aceasta imagine cu tine in minte si acum nu mai stii ce sa faci. energie zero, dar te-ai mai inecat si in trecut. te privesti in oglinda si incerci sa intelegi sau incerci sa nu mai intelegi nimic. nu esti doar tu, exista o intreaga lume. nu esti chiar tu, e sufletul tau dincolo de tine. te-ai agatat la nesfarsit de lucruri, fapte si oameni si scrisul te tine de mana. singurul, intotdeauna.