de dimineaţă am lăsat un post-it pe laptop. mai ştii? mi-am notat să nu uit de mine. simplu, cu cerneală albastră pe un font verde. să nu uit, la şapte, la opt, la miezul nopţii sau spre dimineaţă. la orice oră m-aş întoarce, să nu mă uit.
o cafea, la şase, şase şi jumătate. Gayatri Mantra ca să-mi aduc aminte că nu suntem doar noi, că nu sunt doar eu. că împreună cu mine respiră alte câteva miliarde de oameni. că am uitat, că ne-am uitat.
nu mai e linişte. nu mai e linişte de multă vreme, de când uşile de la lift se deschid sistematic, după un program ştiut numai de ele, dar întotdeauna cu o nemulţumire care străbate cu ecou toate cele opt etaje. nu mai suntem nici aproape de pământ şi de atunci nu mai e linişte.
sunt oameni care încearcă să îşi ascundă teama de linişte vorbind tare, vorbind foarte tare, exagerat de tare. liniştea ta se destramă atunci, aproape că le simţi vocile ca o unghie care îţi zgârie încet pielea de la încheietura mâinii. îi laşi să strige, te-ai obişnuit deja cu ideea că nu mai e linişte.
nu mai e linişte nici pe străzi, de foarte multă vreme. de când fiecare a decis că se grăbeşte către un punct anume sau că, pur şi simplu, se grăbeşte. nu mai e linişte nici de când oamenii au început să fie nemulţumiţi şi-au început să-şi exprime nemulţumirea cu voce tare. şi ce lucruri frumoase am putea face în linişte.
aud cum fierbe apa, înainte să fie gata cafeaua. atunci, chiar dacă se întâmplă rar. nu mai e linişte fiindcă întotdeauna vei mai lăsa o voce să existe în apropierea ta. nici de propria-ţi voce nu scapi fiindcă ea însăşi se teme de linişte.
şi câte lucruri frumoase am putea înfăptui în linişte. şi nu mai e linişte şi fiindcă fiecare om vrea ceva de la alt om. şi nu e linişte nici când ne scriem, grăbiţi, tastând apăsat, şi închizând fiecare uşă aşa cum am ajuns să închidem uşile de la lift. cu nemulţumire.
No comments:
Post a Comment