Tramvaiul se clatina nervos ca si cum ar fi vrut sa deraieze, dar nu avea suficient curaj. Se gandea poate la cate va trebui sa indure pe urma si daca l-ar fi prins, ar fi ajuns cu siguranta la fier vechi. Ea statea cu fruntea lipita de geam, pe ultimul scaun si numara ferestrele aprinse. Strabatusera mai bine de jumatate de bulevard si abia daca zarise 10 ferestre luminate. "Unde sunt toti? Doar nu dorm de la ora asta..." se gandi sprijinindu-si barbia cu palma stanga. Tramvaiul incetini. Se apropia de statie... ultima statie. Nu vroia sa coboare. Era tarziu si nu avea unde sa se duca. "Ar fi fost frumos daca ar fi deraiat tramvaiul... As fi pornit cu el intr-o calatorie minunata... cu siguranta minunata." Cu un scartait lung si infiorator, usile se deschisera. Cobori. In urma ei, un oftat metalic rasuna in noapte..."De ce nu am deraiat, ah, de-as fi deraiat..."
Poate avea nevoie doar de un mic impuls, poate era suficient sa te impingi tu mai brusc intr-o parte. Uneori e nevoie de un astfel de mic impuls pentru a deraia putin, iar cel mai bine este ca impulsul sa vina din interior. Iar cum tu erai in interiorul tramvaiului.. :)
ReplyDeletedon`t drop yourself
ReplyDeletesi totul pt ca diminetile nu sunt dimineti.
ReplyDelete@void: let's just blame the tram... She was there every night for a whole year. The coward is the tram, not the girl.
ReplyDelete@chaos_and_smiles: she won't, you know that.
@vaxaly: unless we transform them with a smile