I

Vorbea despre Mama, despre o forta pe care o intelegeau si altii. Nu si eu. Poate ca am uitat cum sa citesc. Am pus capul pe perna incercand sa ignor teava rece de care era sprijinita. Scotea un sunet subtire, un fel de zumzet. Fusese un pat de spital. Uneori, dar numai pentru o clipa, ma gandeam ca poate au murit oameni in acest pat. Apoi mi se facea frica si strangeam patura in brate ca si cum asta m-ar fi ajutat sa uit. Acum ma gandesc mai rar, nu sunt speriata, dar cred ca ar fi trebuit sa arunce patul.
Am multi prieteni. Nu stiu cati sunt adevarati, am renuntat sa mai incerc sa imi dau seama. Daca ii consider adevarati, mai devreme sau mai tarziu imi deovedesc contrariul. Asa ca acum nu stiu daca nu cumva as putea sa ma trezesc singura. Si nu stiu daca nu cumva si eu as fugi la greu. Cu o ora mai inainte, Eliza vorbea la telefon. Ma supara naivitatea unora, mai ales atunci cand dragostea sau ce o fi acel sentiment, ii orbeste si ii face sa ii raneasca pe cei carora le pasa. Dar am lasat-o in pace si de data asta. Refuz sa ii mai ajut pe cei care nu imi primesc ajutorul. Pe peretele din fata mea, varul a inceput sa se curete. Undeva aproape de fereastra cineva a scrijelit un nume si o inima rupta in doua. Tipic… el a parasit-o si acum deseneaza inimioare pe pereti ca si cum asta l-ar aduce inapoi. Am incercat sa descifrez numele, dar imi era imposibil de la distanta la care ma aflam si inca nu imi simteam picioarele ca sa ma pot misca. Asa ca am ramas acolo, cu capul lipit de perna, ascultand zumzetul care poate nu venea din teava, ci din sufletele celor disparuti.