Tramvaiul 21

Era singur. Suieratul tramvaiului il facea sa isi doreasca sa mearga asa la nesfarsit. Nu ar fi vrut sa coboare si nu stia de ce. Isi scosese castile din urechi si asculta muzica aceea care parca venea de undeva de departe, din viitor. Apoi o zari in statie. Tramvaiul suiera, sasaia, suspina. A urmarit-o cu privirea sperand sa vina spre el. Ea a urcat si s-a uitat grabita in jur incercand sa zareasca un loc liber. Langa el, da, uite, langa el e un loc liber, e o jumatate de metru patrat din al carui colt din dreapta musca o sacosa si un pantof rosu. Nu-i nimic, se va opri langa pantof. Mana prinse bara portocalie si ea se gandi ca de data aceasta ar trebui sa nu mai uite sa se spele pe maini cand va cobori. Tramvaiul se opri brusc, iar mana ei se desprinse usor si il atinse. Tresari. Se uita la ea si se gandi ca ar vrea sa ii zambeasca. Oare ea la ce se gandeste? Se gandeste la el? Nu, cu siguranta se gandeste la altceva. Tramvaiul porni din nou. Ea isi privi cizmele si zari urma unui pantof rosu. Si-l imagina ros de un catel, apoi zambi si privi masinile care goneau in dreapta tramvaiului. La urmatoarea statie, urcara cinci barbati in salopete, grasi si galagiosi. Nu aveau loc. Aproape ca o impinsera in bratele lui. Isi ceru scuze si abia atunci ii zari privirea si aproape ca simti cum ii bate inima. Asculta bataile inimii unui necunoscut. Era o inima care batea cu putere si repede. Tramvaiul se apropia de ultima statie. Vor cobori impreuna. Apoi se vor privi pentru ultima data, se vor mai intalni peste doua luni, el obosit, ea trista, nu se vor mai recunoaste, dar vor merge cu acelasi tramvai.