08 February 2008

IV

E deja 8. Ma imbrac repede cu ce nimeresc si vreau sa plec, dar ma intorc si il privesc cum doarme. Acum nu mai pare asa de ingrijorat. Cobor si incep sa colind magazinele. La al treilea gasesc o pereche de cercei cu piatra soarelui. Ii cumpar. O sa-i placa Elizei.
La 9 fara ceva eram inapoi acasa.
-Ai iesit ?
-Da, i-am cumparat Elizei niste cercei.
-Stii, as vrea sa vin si eu azi la repetitii cu tine ca tot nu am ce face acasa.
M-am oprit brusc si cred ca a observat pentru ca a continuat:
-Daca nu te deranjeaza…
-A, sigur ca nu, dar… o sa te plictisesti, nu crezi?
-Ela, am mai fost si la alte repetitii, imi place la nebunie sa te vad jucand, doar stii.
-Bine, cum crezi.
A simtit ca nu il vroiam langa mine, dar a venit. La 3 dupa-amiaza eram la teatru.
-Copii, copii, haideti, sa nu pierdem vremea ! O, domnule Matei, bine ati venit !
Radu tine la Matei. Tine la Matei pentru ca tine la mine si mi-a zis de multe ori ca am facut o alegere buna, ca Matei este exact ce imi trebuie.
-Bine, fiecare stie ce are de facut. Fara foi, nu vreau sa mai vad ca repetati cu foile ! Sunteti adulti, nu copii (deodata nu mai eram copii), trebuia sa invatati replicile !
Andrei inca nu aparuse. Am rasuflat usurata, poate ca renuntase la piesa. Asta era, bineinteles, lucrul cel mai putin probabil. Si peste un minut, mi-a demonstrat ca asa si era. A venit, aratand in felul acela care iti taie respiratia si a urcat pe scena salutandu-i pe toti. Apoi s-a indreptat spre mine si mi-a intins mana :
-Incepem ?
Trebuia sa fac in asa fel incat sa isi dea seama ca prietenul meu e in sala si ca e cel mai important pentru mine.
-Imediat, trebuie sa beau niste apa.
Am coborat repede, am luat in treacat de pe o masa o sticla cu apa si m-am dus tinta la Matei. L-am sarutat, spunandu-i nu mai stiu ce tampenii lipsite de importanta. Conta ca il sarutasem si ca Andrei ne vazuse.
Am gresit. A jucat si mai bine acum ca stia ca are un rival. Asta simteam, simteam lupta care se duce intre mine si el, intre el si Matei. Am incercat sa nu il privesc, am incercat sa nu inchid ochii, am incercat sa imi imaginez ca il detest si ca sarutarile lui lungi nu sunt nimic, as fi vrut sa mi se faca scarba, dar eu vroiam mai mult, din ce in ce mai mult.
-Exceptional ! se auzi deodata vocea lui Radu. Magnific ! Domnule, o sa avem succes cu piesa !
M-am ridicat, ca trezita dintr-o lunga transa si am privit in jur. Toti se uitau ciudat la mine sau asa mi se parea mie. M-am uitat in sala, incercam sa il vad pe Matei, dar reflectoarele erau prea puternice si nu vedeam decat intunericul taios din care razbea vocea regziorului.
Nu am indraznit sa ma uit spre Andrei si am coborat de pe scena. Odata ajunsa dincolo de lumini, l-am vazut pe Matei, cuibarit pe un scaun, uitandu-se fix la Andrei. Nici nu m-a vazut cand m-am apropiat de el.
-Spune-mi, nu te-ai plictisit ?
A tresarit. Si-a mutat brusc privirea si a soptit, aproape temandu-se sa nu il auda ceilalti actori :
-A parut atat de… atat de real.
-Suntem actori. Meseria noastra ne cere sa facem totul sa para real. Asta inseamna ca suntem buni.
Nu-mi mai raspunse, se uita in gol si se gandea la ceva. L-am sarutat pe obraz si m-am asezat langa el.
-Vrei sa mergem ?
-Nu, vreau sa vad si actul IV. Vreau sa vad cum se termina.
Parea hotarat, asa ca m-am dezlipit de el si am urcat din nou pe scena.
-Ei bine, actul IV ? l-am intrebat pe Radu.
-Nu, nu, mai jucam III o data.
-Dar nu e nevoie, a iesit bine, chiar tu ai zis.
-Tocmai de-aia, pentru ca a iesit atat de bine, vreau sa fiu sigur ca si la premiera o sa fie la fel. M-am supus, ca un miel care merge la taiere, m-am asezat pe pat, asteptand-o pe Cristina sa isi spuna replicile si sa paraseasca scena. Apoi el, privindu-ma tinta, s-a aplecat incetisor si a inceput sa ma sarute din nou, de data asta cu si mai multa pasiune. Nu trebuie sa ma implic, imi tot spuneam, nu am voie, nu pot. Sufletele tari sunt oameni reci. Cei slabi sunt cei care traiesc fiecare clipa cu o pasiune numai de ei inteleasa si totusi, de neoprit. M-am ridicat brusc, inainte ca cele trei minute dedicate acestei scene sa se termine. Si atunci i-am intalnit privirea, ochii ii erau speriati, era mai speriat decat mine. Nu se poate! Oare si el simte la fel? Oare si el face aceleasi eforturi ca sa nu se implice?
-S-a intamplat ceva ? Imi cer scuze daca am facut ceva aiurea, daca te-a deranjat ceva…
-Nu, doar ca… mi-am adus aminte de ceva, am uitat ceva si… in fine, nu-i nimic, eu imi cer scuze.
-Ce tot susotiti acolo ? Ela, nu s-a terminat scena. Pentru ca te-ai ridicat, trebuie sa o luam de la inceput. Cristina, vino inapoi.
Am jucat de patru ori actul III. Eu nu am stiut, dar Matei iesise afara sa fumeze inca de cand am inceput sa jucam a doua oara. A intrat abia cand am facut pauza si dupa ce fumase patru tigari.
-Mai dureaza mult ?
-Acum e actul IV in care matusa mea se sinucide.
-A, suna interesant.
S-a asezat la locul lui, putin nervos si gandindu-se tot timpul la ceva anume. In timp ce ma indepartam, m-am intors si l-am privit. Nu se uita la mine, ochii ii erau atrasi de un punct fix de care nu se putea dezlipi.

7 comments:

  1. Rewind by Stereophonics

    ReplyDelete
  2. aştept cu nerăbdare V'ul :)

    ReplyDelete
  3. V-ul o sa vina curand... exista deja (am ajuns de fapt, la VII) dar nu am mai postat.

    ReplyDelete
  4. super. mă bucur de oameni cu "muniţie" gata pregătită.nu-n puşcă, ci-n desagă. eu din păcate sunt mai "on the spur of the moment" kind of person.:P
    oh...şi mulţumesc de adăugarea în blogroll.e o plăcere şi-o îmbogăţire să trec pe la tine. ;)

    ReplyDelete
  5. multumesc mult :) well, si eu am inspiratie tot pe moment, doar ca nu am mai postat ce am scris separat in calc. :) Si uneori mai modific ce scriu, pana iese bine, imi place si nu mai sterg.

    ReplyDelete
  6. ah, am postat cu celalalt cont, my bad...
    Antitrust

    ReplyDelete
  7. This comment has been removed by the author.

    ReplyDelete

With the past, I have nothing to do; nor with the future. I live now. Ralph Waldo Emerson

Don’t pray when it rains if you don’t pray when the sun shines.




îmi ţin fericirea în buzunare, în zeci de buzunare cusute pe dos.

My photo
scriu pentru mine, ca să cresc mare