What's truly for us won't pass by...
Cornuri infasurate in hartie
Rasufla greu si isi tinea dintii inclestati. Tot corpul ii era incordat precum cel al unui animal care sta la panda. Nu stia nici el ce asteapta sau pe cine pandeste. Simtea doar ca starea de incordare ii era necesara si ii facea bine. Se simtea mai singur ca niciodata, desi in ultimii ani se obisnuise cu singuratatea si de multe ori abia astepta sa ajunga acasa unde stia ca nu il asteapta nimeni si se grabea sa ajunga mai repede tocmai pentru ca avea sa-l intampine buna lui prietena, singuratatea. De ceva vreme insa, viata lui se schimbase. Isi tradase cea mai buna prietena: cunoscuse o fata. Nu o iubea. Nici el nu stia ce simte, dar ea intrase in viata lui pe neasteptate si il fascinase din prima clipa. Ii placea sa analizeze aceasta fiinta atat de plina de viata care ii ocupa acum multe momente din zi pe care pana nu demult le petrecea singur. Se obisnuise cu prezenta ei. I se facea uneori dor de singuratate, dar de cate ori incerca sa se retraga in vreun colt unde sa o reintalneasca, aceasta fata aparea ca din pamant si il facea sa-si tradeze din nou vechea prietena. Si astfel, zi dupa zi, a inceput sa o uite cu totul pana cand fata nu a mai venit. Se facuse dimineata si el stia ca atunci ea ciocanea la usa cu cornuri proaspete de la patiseria din coltul strazii. In acea dimineata insa, nimeni nu batu la usa. O astepta doua ore nemiscat, cu gandurile indreptate asupra ei. Si-o imagina venind, desi nu o vazuse niciodata dimineata. El ramanea in camera pana venea ea. Ii placea sa ghiceasca cu ochii inchisi ce avea sa poarte ea in acea zi. Uneori ghicea, alteori nu. Dupa doua ore, se imbraca si pleca. Nu stia unde. Stia ca avea ceva de facut, dar nu mai stia ce. Niciodata nu-i placuse ca societatea sa ii impuna reguli si de obicei nu le prea respecta. Respecta libertatea. A lui si a celorlalti. Si isi ghida toate activitatile avand grija sa respecte acest principiu. Deci nu mai stia ce avea de facut. Spera sa o intalneasca. Poate ca avusese motivele ei. Cine stie. O vazu insa in capatul strazii cu cornurile infasurate in hartie. Le tinea in bratele ei albe si moi. Azi se imbracase in rochia rosie. Ii placea la nebunie felul in care rochia ii modela trupul suav. Facea din acea fiinta fragila aproape o zana. Era fericit. Ea inca nu il zarise. Se grabi sa o intampine. Nu mai avu insa timp. Fata intra brusc intr-un bloc. Se opri buimacit: ce face? unde se duce? la cine? Ea nu a mai venit la el si acum duce altcuiva cornurile. Nu de cornuri ii pasa, ci de fericirea infasurata in hartie pe care acum o daruia altuia. Sa o urmareasca. Sa afle mai multe. Poate greseste. Sigur greseste. Mai bine sa mai astepte putin. Se aseza pe o banca. Dupa aproape o ora, fata iesi din bloc impreuna cu un tanar un pic mai inalt decat ea. Hei, tipul avea jacheta ca a lui! Ce tupeu! Merse in urma lor aproape zece minute, apoi ii urmari intr-un magazin. Incerca sa vada chipul tanarului. Ceva il atragea intr-un mod misterios. Il privi pe furis intr-o vitrina. Semana cu el... mult. Doamne, era chiar el! Simti ca ii fuge pamantul de sub picioare si ca o sa se prabuseasca. Alerga spre iesire ca un nebun. Aerul rece de afara ii facu si mai mult rau si se sprijini de zidul cladirii. Viseaza, alta explicatie nu poate exista. E un vis care pare adevarat, dar nu e. Trebuie sa se trezeasca. Sa mearga mai bine acasa. Se intoarse in apartament. Se tranti pe pat si stranse perna in brate. O sa adoarma si totul va fi bine cand se va trezi. Va fi dimineata si ea o sa vina si-o sa bata la usa. Isi incorda corpul si isi inclesta dintii. Simtea ca se sufoca. Vru sa deschida fereastra, dar nu putu sa se miste. Renunta sa mai lupte. Ramase in acea incordare crispata, intr-o asteptare care devenea dureroasa. Asa l-a gasit si fata cand a venit. La fel l-a gasit si politia. Cauza mortii: necunoscuta.
No comments:
Post a Comment