Nu e bine

Nu, nu e bine. M-am indepartat prea mult de realitate si risc sa devin, in ochii unora, o fiinta ciudata cu un patrat in loc de corp, cu un felinar in loc de cap si cu un copac inflorit in loc de bratul drept. Sau poate ma transform intr-un ceainic, mai stii?! Cert este ca nu e bine asa. Unii m-au intrebat daca eu sunt Ela. Nu, nici pe departe. Incercam sa le explic ca eu scriu o carte... incerc... poate o sa o termin peste cativa ani sau poate peste un an sau poate niciodata, dar o scriu... Ce altceva mai fac? Mananc multa ciocolata. Sunt dependenta. Recunosc si nu vreau sa ma tratez. Merg si la o facultate... ca voi toti, de altfel. Ca as fi vrut ca scoala sa nu se intinda decat pe vreo 8 ani, asta e alta poveste... O poveste in care invatam muncind si facand ceea ce ne place. O poveste in care munca este egala cu placerea. De fapt, cuvantul "munca" nici nu ar mai exista in povestea mea. Dar eu spun prostii, nu ma luati in seama... Stiu, stiu, unii dintre voi traiesc deja povestea asta... :)
Pictez, beau ceai, ascult Alexandrina Hristov si mananc biscuiti cu ciocolata. Cineva spunea odata ca trebuie mai intai sa crezi ca esti ceva sau cineva si ca pe urma vei incepe sa te comporti ca atare. Avea dreptate. Gandeste-te la ce ai fi vrut sa fii si nu esti. Apoi imagineaza-ti ca esti. Apoi trebuie sa incepi sa crezi si vei deveni ceea ce iti doresti.