Tramvaiul 5

Poate cel mai trist si cel mai singur dintre toti... Venea alene, scartaind si suierand morocanos, plictisit la culme de toti acei oameni fara chip pe care ii purta in fiecare zi catre cele mai teribile destinatii. Sau cel putin asa isi imagina el. Nu ii vedea niciodata zambind asa ca trasese singur concluzia ca ii duce spre un loc ingrozitor. Cu toate acestea, nu intelegea de ce ei erau mereu grabiti. Credea ca le face un bine mergand incet. Si oricum, nu mai era ca atunci cand era tanar si stralucitor. Acum vopseaua portocalie capatase o nuanta murdara de bej, iar albul se transformase in gri.Poate ca din cauza asta nu mai zambeau oamenii. Da, uite, la asta nu se gandise. Nu isi mai aducea aminte daca atunci cand era el tanar, ei mai stiau inca sa zambeasca, dar ii placea totusi sa creada ca daca l-ar vopsi din nou, i-ar face pe oameni fericiti.
Ma gandeam ca lucrurile ar putea sta si invers. Poate ca oamenii ar trebui sa faca un tramvai fericit, zambindu-i.