16 March 2008
Elem elitenimid
Rasturnat vedeam rasaritul si oricat mi l-as fi dorit mai aproape, nu-l puteam avea. Asa se scursera clipe intregi cu iz de dimineata din care nu ramaneam decat cu niste franturi care ma faceau sa sufar. In intunericul indesat al camerei, asteptam lumina sau privirea. Cum amandoua intarziau sa apara, omul obosit isi continua calea. Cu inima zdruncinata, cu ochii tristi pentru ca asa se obisnuisera, mergea incetisor incercand sa nu-si auda gandurile. Pustiul era si inainte si inapoi. De la o vreme insa, omul obosit incepu sa isi umple clipele ce pareau dimineti. Mai intai cu un zambet, apoi cu certitudinea unui fapt, unei intamplari oricat de mici. Desi mult mai obosit, acum era fericit. Nu mai astepta privirea, gasise lumina.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
si cat de mult as fi vrut sa fie aceleasi dimineti, aceleasi clipe hranite de ambrozia luminii, dar la mine e inca seara, lipsa, oboseala si un gram de azur. e inca vid, inert. tu ai gasit lumina, eu inca am privirea atintita in abis. lumina din ziua inataia intarzie, dar astept pe metereze. e inca inert, dar undeva, cumva, ceva misca. poate e dimineata. ah si asa de diferit./
ReplyDeleteLumina nu inseamna neaparat si fericire. Diminetile mele nu sunt complete. Privirea le-ar intregi. Nu stiu daca diminetilor noastre le lipseste acelasi lucru.
ReplyDeletenu cred sa le lipseasca acelasi lucru, nu simt sa cred o lipsa comuna. poate e prea tarziu in viata sa inteleg norma dupa care se trezesc diminetile si forma dupa care isi ghideaza pasii. poate la tine e mai profund, deviant, uman. sau poate sunt eu prea confuz sa pot intelege fiecare pixel din a ta.
ReplyDeletenu cred ca e prea tarziu. intotdeauna poti gasi o alta cale.
ReplyDeleteatunci astept lumina din intaia ziua.
ReplyDeletesau ai putea sa cauti un alt fel de lumina, un alt soi de fericire. ne umplem viata cu multe lucruri inutile, dar cele pe care le facem pentru suflet ne dau cea mai mare si cea mai trainica satisfactie. si sunt multe lucrurile pe care le facem pentru suflet, suntem inconjurati de mult frumos, doar ca nu prea il vedem din cauza oamenilor. redescopera-l si diminetile tale vor deveni dimineti.
ReplyDeleteANTITRUST with a different account
nu cred, inca, intr-un alt fel de fericire atat timp cat totul e intunecat. apar lumini fade ca dragostea, satisfactia unui text reusit, mersul descult prin campuri verzi, cititul in parc, discutiile interminabile in Vasiliada, adorarea apei in marginile uscatului, frumosul muzicii in fundal in timp ce aspiri spre inaltul cerului si alte multe idei. Da, au lumina, sunt zile, nopti, dimineti dar au o lipsa, un gol pe care il pipai si nu gasesc cu ce sa il umplu. e frumos in jurul meu. voi cei din blogosfera scrieti frumos si laud asta, traiti [poate] frumos, dar ma izbesc de chipurile voastre, putin triste in lumini fade sau prea confuze pt mine.
ReplyDeletee un gol inca, sau poate cer prea mult.
dar incep sa simt, sa pipai lumina si incepe o zi sa se nasca din toate framantarile astea. poate e dimineata. poate e din nou confuzie si inert.
incepi sa simti. se va face dimineata. vei vedea. soarele rasare intotdeauna, orice s-ar intampla. si de ce e totul intunecat? a fost oare acest gol dintotdeauna acolo sau a fost creat lasand in urma un loc aparent de neinlocuit?
ReplyDelete...lasand in urma un loc aparent de neinlocuit. probabil aici se termina toata framantarea si neintelegerea diminetii, dupa noptile lungi de conflicte aberante si intelegeri desarte.
ReplyDeletedar, sa nu dramatizez la maxim cred si simt revenirea si devenirea.
bun, e bine, asta e bine. vine primavara si in sufletul tau.
ReplyDelete