Ganduri... randuri... multumesc

Credeam ca sunt singura si ca doar eu imi aud gandurile si le simt pana in adancul sufletului, dar am aflat ca mai sunt si altii care citesc cu sufletul. Eu asa ma hranesc: scriu. Asa imi alin uneori durerea: scriu. Asa ajung sa cred ca totul va fi bine: scriu. Si lasand pe pagini urmele unui optimism cateodata fortat, merg mai departe si lucrurile bune se intampla. Uneori uit sa ii multumesc lui Dumnezeu si nu ii cer decat sa ma ajute, dar apoi imi dau seama ca i-am cerut fara sa ii multumesc pentru ceea ce am. Ma intreb de ce nu suntem niciodata multumiti cu ceea ce avem. Intotdeauna vrem mai mult, intotdeauna vom gasi ceva care ne lipseste, intotdeauna ni se va parea ca celalalt are mai mult, dar niciodata nu ne gandim ca altii nu au poate nimic. Si totusi, exista oamenii aceia pentru care cerul senin si umbra copacilor inseamna o viata fericita. Ei au tot ce le trebuie pentru suflet, noi tot ce ne trebuie pentru corp.