The F-word for some Romanian fellows

Dragii mei, suntem un popor caruia ii lipseste bunul simt. Daca am avea bun simt, le-am avea pe toate. Inseamna sa ai bun simt si sa raspunzi unui om care iti trimite un e-mail si asteapta un raspuns. Nu esti nesimtit daca nu raspunzi decat daca:
a)intre timp ai murit,
b) esti pe patul de moarte,
c)te-ai mutat intr-un iglu si singurii tai prieteni sunt pinguinii.
In rest, trebuie sa raspunzi pentru ca altfel esti nesimtit. Degeaba faci parte dintr-o companie, din nu stiu ce redactie, tot un nesimtit ramai.
Americanii raspund e-mailurilor si sunt cat se poate de punctuali. Nu o sa fiu superstitioasa de data aceasta si o sa va dezvalui de ce as fi vrut sa mi se ureze bafta. Saptamana aceasta am primit, in urma unui interviu pentru revista Spin, a trial assignment care consta intr-un articol despre un eveniment muzical din Romania. Oameni pe care nu i-am vazut niciodata, dar a caror seriozitate m-a uimit. Chiar daca articolul meu nu va fi pe masura asteptarilor, prima parte a interviului a fost oricum trecuta si gandindu-ma ca este totusi vorba de aceasta revista, nu mai dau doi bani pe cele nascute din redactiile unde oamenii nu se sinchisesc sa raspunda cu un simplu "nu".
Daca reusesc si trec de partea aceasta, voi fi corespondent roman pentru ei. Sa nu spun insa "hooray" pana nu am trecut hopul. However, I will allow myself some giggling.

Make me fall asleep

Doua lucruri detest mai mult decat ipocrizia: minciuna si neseriozitatea. Nu imi place sa cad la mijloc atunci cand nu e vina mea, atunci cand incerc sa ajut si tot eu sunt calaul. Mi se face rau fizic de cate ori ma enervez. Nu mai mananc, nu dorm si imi tocesc nervii. Din fericire, nu ma las asa de usor si ma bazez pe puterea me a de convingere, dar asteptarea ma omoara. Nu suport incertitudinea, nu-mi place sa astept, nu-mi place sa traiesc intr-o stare tensionata. In plus, ma simt ca o batrana. Spatele imi aduce aminte ca ar trebui sa merg la doctor, dar eu ma gandesc ca mi-ar trece cu un masaj. Nu mai vreau sa imi tineti pumnii pentru nimic, de data asta contez pe mine! Trebuie sa iasa totul asa cum vreau eu! Nu mai suport sa apara probleme la tot pasul, nu mai suport sa ma framant atat, vreau liniste si fericire! Maine o sa revin cu vesti, nu renunt asa de usor!

Putin imi pasa! Si totusi...

... vreau sa adorm langa tine. Vreau sa iti simt obrazul in palma mea, vreau sa miros parfumul parului tau si sa iti mangai chipul. Vreau sa iti sarut pleoapele inchise si sa ma scufund in imbratisarea trupului tau. Vreau sa ma tii in brate si sa privim impreuna cum peste oras se lasa intunericul. Vreau sa fiu in bratele tale cand se face dimineata. Vreau sa iti simt rasuflarea calda pe gat, vreau sa gust cafeaua de pe buzele tale. Putin imi pasa... si totusi...





Leona Lewis - Bleeding Love
Asculta mai multe audio Muzica »

Je m'en fiche...!

Merde, je te dis! E aproape imposibil sa fie totul cum vrem noi. Aproape ca nici nu imi pasa daca mi-as derula viata inainte. Nu-mi pasa ca as pierde un an din viata, nu-mi pasa ca nu as mai sti ce ai facut "in ultima vreme". Tarmul e inca departe, dar e acolo, il vad disparand si aparand la intervale scurte de timp. Inotand spre el, obosesc si uneori aproape ca ma inec, dar un val urias ma poarta mai departe si ma arunca mai aproape de nisip.
Acum simt ca ma inec. Nu mai am aer. As vrea sa fiu in afara societatii, sa fiu invizibila si nimeni sa nu stie de mine. Am obosit sa imi dau seama ca unii nu imi sunt prieteni, am obosit sa incerc sa uit, am obosit sa tot iert. Si stiu totusi ca asta mi-e firea si ca voi fi aceeasi pentru tot restul vietii.
Dezamagirile vin din partea celor dragi. Frustrarile vin din partea necunoscutilor.
Ma simt ca omul lui Escher-captiva intr-o camera ce pare sa se micsoreze treptat.
Ma intorc la lucru. Fara chef si fara a-i intelege sensul, ma supun si ma alatur oamenilor care traiesc intr-o continua asteptare. De asta spuneam ca nu m-ar deranja sa apas pe Fast Forward.

Zambete

Tineti-mi pumnii! Azi, maine, zilele acestea. Incerc sa schimb ceva, undeva. Incerc sa fac niste oameni sa spuna "da". Si daca aveti timp, tineti-mi pumnii pentru tot anul. :)
Am impresia ca am inceput sa gandesc cu urechile, cu nasul sau cu degetele. In orice caz nu mi-am folosit creierul cand am luat niste decizii in pripa. Rar ma amuza impulsivitatea asta atat de specifica mie, dar zilele acestea e chiar distractiv sa mi se intample atatea lucruri din cauza ca vorbesc inainte de a gandi si ca ma entuziasmez frecvent. It must be healthy, right?
Oricum, repar tot eu ce-am stricat. :) Si de data asta... va fi cum vreau eu!

Et voilà!

Viata are un mod straniu de a intersecta vieti si zambete. Va povesteam de el. Ei bine, l-am cunoscut. E adevarat ca un zambet face cat o mie de cuvinte.

France Gall-Laisse tomber les filles

Swann

Mie imi pare sincer rau de cartea asta. Ar fi putut sa fie o carte iubita, dar toti pornesc cumva deja inversunati. Mie imi place. Mi-ar fi placut si mai mult daca as fi avut timp sa raman asupra imaginilor absolut fermecatoare, daca as fi avut prilejul de a-mi identifica unele trairi cu cele ale lui Proust si asa mai departe. Pe unele le-am recunoscut in fuga. Oricum ar fi, nu m-am putut abtine sa nu ma gandesc ca Emerson avea dreptate. Daca am avea si noi capacitatea de a descrie atat de frumos si de a face astfel de analogii, am scrie la fel de mult si la fel de frumos. Progresul ne-a furat insa cel mai pretios lucru: Timpul. Inainte oamenii aveau jurnale in care se adunau gandurile cele mai frumoase si cele mai sincere. Azi am invatat sa mintim frumos: pe bloguri.

I'm dressing down...

E o zi perfecta de stat in casa. O zi de vazut filme si de facut planuri. Mereu fac planuri. Mintea mea e un plan, eu sunt un plan. Imi tine si mie pumnii cineva? Am nevoie pentru ca mai am un plan. Si vreau sa reusesc pentru ca viata nu e doar o intamplare. Depinde de noi sa ii schimbam cursul. Si daca totusi nu reusim, inseamna ca e incapatanata si ca n-a fost sa fie.
Si pentru ca e dimineata... The Organ-Brother:

Dans un petit coin du monde...

Nu va mai vorbesc despre el. Nici despre ochii lui. Nici despre faptul ca I like English, he likes French. Nici despre faptul ca mi se pare cel mai introvertit om din lume. Nici despre mine, a very friendly person. Nimic se pare ca nu ajuta.
Sunt acasa. E bine acasa. Imi permit sa fiu din nou mica si sa ma uit la desene si la filme toata ziua. Mananc niste jeleuri delicioase (sour cherry...yumm, I tell you!) desi o rugasem pe mama sa imi cumpere inghetata si Marie Claire-numarul din noiembrie. S-a intors insa cu jeleuri si un pachet imens de biscuiti. Am crezut ca mi-a cumparat un telescop. Dar nu, sunt doar niste biscuiti uriasi intr-un pachet enorm. You could hurt someone with it! Anyhoo. Revenind la ziua mea acasa. Mai tarziu planuiesc o sesiune de cumparaturi (I know, girls nowadays...). Si mai tarziu nu mai am planuri, dar probabil ca imi voi cumpara pana la urma inghetata. E un post de sambata, nu are nimic special. :)

So let's make it special. Nu stiam de ei, recunosc, am aflat de la altcineva, dar acum stiu asa ca I share my knowledge (:p): New Order-Krafty

I'm taking my chillpills, honey, why won't you take me home...

Problemele noastre ni se par intotdeauna cele mai mari, cele mai teribile, cele mai cele. Uitam mereu ca exista probleme mult mai grave si ca ar trebui sa fim recunoscatori ca suntem bine si ca atata timp cat suntem sanatosi, le putem face pe toate. Nu stiu insa daca nu cumva de la aceste mici probleme adunate ajungem sa ne imbolnavim. M-am trezit cu o stare ciudata... nu stiu daca se numeste anxietate, poate e doar nepoata ei. In the end, o sa fie bine...
In alta ordine de idei, va anunt ca mai am un picut si termin Povestirea Cameristei. Azi nu am chef de ghilimele. Sunt anti-ghilimele. Dar numai azi. Bun. Si il voi lua pe nenea Proust cu mine la o plimbare cu metroul. Mai tarziu cred ca il voi duce in parc. Ba nu, e cam frig azi. Il voi duce iarasi la un ceai. Chiar, de ce nu fac si abonamente la Carturesti? Abonament de ceai, pentru ceai, cu ceai.
Intr-o ordine diferita fata de prima ordine de idei, vreau si eu un gummy bear (nota redactorului: autoarea se refera la un eventual iubit) numai al meu. Lui sa ii spun ce ma framanta, iar el sa disimuleze empatia. Pe el sa il enervez cu problemele mele, iar el sa ma ia in brate in timp ce, peste umarul meu, ar urmari interesat emisiunea la care se uita inainte sa il intrerup eu. Dar ar fi acolo. Poate acest gummy bear vi se pare egoist, dar nu. Ar fi un gummy bear puternic si inteligent, un gummy bear verde sau galben, un gummy bear care nu s-ar teme de nimic asa cum fac eu. Un gummy bear care m-ar ajuta sa traversez strada la brat, la 80 de ani. Acesti gummy bears nu exista, dar nu ar fi dragut sa am si eu unul?!
De mentionat ca am intarziat la un curs important scriind acest post.
De retinut ca acum zambesc. Scrisul ma face sa zambesc si ma elibereaza de fiecare data. Si cred ca Verde Ursuz va exista atata vreme cat voi exista si eu. Am aici doi ani din viata. Nu sunt sigura, dar pana acum, imi par cei mai frumosi ani.
Sa aveti o zi frumoasa si linistita!

p.s. "gummy bear"-ul a fost inspirat de Irene desi in postul ei, a gummy bear era un gummy bear.

Merde!

Am impresia ca sunt nebuna. Ma enerveaza inghetata topita, biscuitii faramati si sucul de catina. Uneori ma enerveaza discutiile telefonice. Alteori am impresia ca sunt nebuna.
As scrie despre filmul vazut azi la Cinematisation du réel. As scrie despre el. As scrie despre cat de frumos vorbeste in franceza si despre ochii lui. As scrie despre trezitul de dimineata, despre ceaiul din Carturesti, despre cat de obosita ma simt, despre cat de suparata sunt, aparent fara motiv. Uneori am impresia ca sunt nebuna. V-am zis ca uneori am impresia ca sunt nebuna? Si cred ca stau prost si cu memoria, dar de asta nu sunt foarte sigura.

Leapsa... reclama Orange...

Cred ca am mai mentionat ca ideea de "leapsa" nu ma prea incanta. Bine, deloc. Nu-i vad rostul, nu o pot savura, ma ingradeste. O asociez e-mailurile forwardate pe care le detest. Inca nu detest leapsa, doar ca nu se afla in topul celor "100 de chestii faine de scris pe blog". Si dupa asta, Chaos and smiles care a trimis-o, ma va uri pentru totdeauna.
E vorba de reclamele de la Orange cu "Sunt...bla bla bla"... Azi am vazut-o in varianta tv since I'm almost the cave man(cave girl, I meant cave girl) de catva timp pentru ca nu mai am tv. (joke, it's a joke...!).
Citeam in dimineata aceasta eseul lui nenea Emerson: 'Self-Reliance'. Ca sa scurtam povestea, e un geniu. ('To believe your own thought, to believe that what is true for you in your private heart is true for all men, that is genius'). Emerson, desigur.
'Imitation is suicide'. Imi asum riscul si raspund lepsei:
"Sunt nervii pe care si-i fac ceilalti din cauza mea, sunt lacrimile pe care le vars din cauza celorlalti, sunt bucuria pe care o simti cand ne intalnim, sunt tristetea pe care o simt cand pleci, sunt gustul ciocolatei amare, sunt tot ceea ce inseamna un rasarit de vara, sunt amintirile unui copil de patru ani, sunt mirosul de brad si portocale, sunt ceea ce tu nu cunosti."

'To be great is to be misunderstood.' Isn't that great?

Leapsa merge la Catalin si la Insomniacul obosit pentru ca stiu ca pentru ei scrisul e ca o cafea buna.

Povestirea Cameristei- Margaret Atwood

Va aduceti poate aminte postul despre cartea Ochi-de-pisica scrisa de Atwood. Stiu ca nu va aduceti aminte, dar asa incep cateodata articolele acelea dragute si lungi pe care le cititi uneori in reviste sau ziare. O prietena mi-a imprumutat aceasta carte stiind cat de mult mi-a placut cealalta. Azi am avut o fereastra de 4h asa ca in loc sa vin acasa am preferat sa beau un M83 la Carturesti. Va recomand si ceaiul (Roiboos Cream and Chocolate), si cartea. Povestirea Cameristei m-a fascinat inca de la primele randuri. Treptat, Ea incepe sa povesteasca mai mult. Aflam cum era inainte, aflam ca a avut un sot, aflam ca a avut o fetita. Are un fel de a scrie care pe mine m-a fermecat inca din anul I de facultate cand am citit prima data un fragment din Atwood. Trebuia sa il traduc si imi amintesc si acum cat de mult mi-a placut felul ei de a scrie. Acum placerea de a o citi s-a amestecat si cu un interes ciudat de a analiza aceasta joaca intre personaj, narator si autor. Incepe mai tarziu sa vorbeasca si despre Ea. Despre o Ea inchisa, constienta de libertatea pe care a avut-o candva si aparent singura care isi mai aduce aminte.
"Ma scufund in propriul meu corp ca intr-o mocirla, o mlastina in care numai eu stiu sa pun piciorul."

"Nimic nu se schimba intr-o clipa: intr-o cada de baie care e infierbantata treptat, ai muri prin fierbere, fara sa-ti dai seama."

Scoase din context, aceste fraze isi pierd din stralucire. Nu si pentru mine, eu mi le imaginez acolo, la locul lor, dand nastere povestirii.

Ma fascineaza atat de mult incat nici nu am avut rabdare sa o termin pentru a scrie despre ea. Mi-am regasit aici o muza pe care o pierdusem dupa "Vrajitoarea din Portobello" (unii dintre voi stiu la ce ma refer). Nu-mi mai amintesc totusi daca v-am zis cat de mult mi-a placut sa citesc "Gemenii" a lui Cartarescu. Poate ca atentia pentru detalii si parfumul atat de autentic al amintirilor ma vor face sa imi placa si Proust. De dimineata am terminat Litera Stacojie. Nu va pot spune decat ca e o carte simpatica si ca voi avea de facut o prezentare legata de "closed spaces and obsessive introspection". Quite nice.

Nu vreau sa sune geeky, call me a bookworm daca vreti. Nu va recomand "Litera stacojie" pentru ca e compulsory pentru mine, dar celelalte trei imi sunt dragi din mii de alte motive. Daca aveti posibilitatea, cititi-le in engleza pe cele de Atwood, eu am citit Ochi-de-pisica in romana si traducerea nu a fost tocmai pe placul meu. "Povestirea Cameristei" este insa tradusa mult mai bine si nu s-a mai pierdut atat de mult din stilu-i caracteristic.

Postul cel "mai altfel" se termina acum, puteti rasufla usurati.

Si acum e momentul acela stanjenitor in care eu spun "la revedere" si ies pe usa din spate, ca un umil actor. Rolul meu din aceasta seara s-a terminat.

Cinématisation du réel (partea a II-a)

Este a doua saptamana oficiala de facultate. Azi am reusit sa ma inscriu. Sunt iarasi studenta. :) Asta inseamna multe. Asta inseamna permis vizat la BCU. Asta inseamna legitimatie la Institutul francez si reduceri la TNB. Dar nu despre simtamantul de a fi student cu acte in regula vroiam sa va vorbesc, ci despre faptul ca azi am fost nevoita sa plec iarasi de la cursul preferat (cel ce posteaza-n loc de titlu). Nu e asta culmea ironiei? Sa fii pironit 6 ore intr-o banca ingusta, sa nu ai timp sa dai un telefon, sa nu auzi nimic atunci cand in sfarsit reusesti sa dai un telefon, sa nu ai timp sa mananci, sa ai timp sa iti iei mancare, dar chiar atunci sa inceapa cursul si sa te gandesti inca doua ore ca cel mai probabil azi e ziua in care vei muri de foame, sa simti ca o sa cazi intr-un somn profund, dar sa nu adormi si sa te lupti continuu cu somnul si exact atunci cand esti cu adevarat interesat de un curs, sa se alinieze planetele si sa ti se incurce toate planurile. Asta e o regula general valabila care se aplica mai in toate situatiile (V. legile lui Murphy).
P.S. Mi-am luat ciocolata.
P.S.2: A jerk remains a jerk pana la sfarsitul vietii. Aviz fetelor care cred ca acesti indivizi se vor schimba intr-o buna zi. Nope, they won't asa ca treceti la urmatorul!

Litera stacojie

Mai am un pic si o termin. As prefera totusi sa dorm. Azi-dimineata am cazut din pat. Acum stiti toti. Vreau ciocolata. E 1.51 am. I'm wide awake, it's morning...
Din seria posturilor lipsite de inspiratie... Daca aveti voi vreun subiect, puneti-l pe tava. Eu nu mai indraznesc momentan sa imi povestesc gandurile. Nu mai am Timp.

The Mist

In primul rand nu a fost un film de groaza asa cum m-as fi asteptat, ci un Bloody Bloody Mary. Momente previzibile, cadre tipice, personaj in stanga, loc liber in dreapta, cu siguranta in urmatoarele 3 secunde aparea o creatura care incerca sa intre prin geam. Nu, nu au existat momente infricosatoare, doar parti insangerate si detaliate. Sfarsitul se ghiceste abia la sfarsit, dar din nou, ironia e previzibila. I-am spus lui L. ca daca as fi fost regizor, as fi chemat armata. Nu va spun in ce moment al sfarsitului, dar daca ati vazut filmul, stiti cu siguranta cadrul (extrem de reusit) la care ma refer. Si acum, lasand la o parte scenariul destul de previzibil, trebuie sa vedeti filmul din alta cauza. Uitam de monstri, insecte si alte lacuste uriase. In esenta e vorba de comportamentul oamenilor. Unii nu reactioneaza bine sub presiune, iar un bun orator (in cazul de fata o femeie nebuna cu o credinta dusa la extrem) ii convinge pe altii sa ucida cu sange rece. Ollie (asistentul comercial cu abilitati nebanuite) trage in sticla de lapte. Nu stiu de ce au ales sa fie lapte, era mult mai firesc sa bea niste suc, dar trecem peste acest amanunt care oricum nu schimba cu nimic momentul foarte bine realizat. O replica simpatica a fost aceea in care unul dintre oamenii din supermarket uitandu-se la niste insecte (cam mari, ce-i drept. Bine, neobisnuit de mari.) care misunau pe ferestre, a intrebat:
-Are those bugs?
... Nu, o specie noua de caini. Normal ca erau insecte! Cam mari, am mai zis, dar in fine, insecte!
Nu-mi place sa cred ca oamenii se comporta asa in situatii extreme, dar lasand la o parte insectele, realitatea cam asta e.
Hugs&bugs!

Do's and Don't's

Bucurestiul e mic, iar metroul e si mai mic. Ieri m-am trezit povestindu-i prietenei mele L. (facusem pauza de la incercarile de a o convinge sa ma lase sa ii organizez o petrecere-surpriza)...(da, stiu, ar trebui sa fie o SURPRIZA!!!) despre doua persoane (neimportante, dar tot nu spui tine)... care culmea... se aflau chiar in spatele meu... cam la 30 de cm... Prin urmare, inainte de a vorbi aiurea-n tramvai (sau oriunde), asigurati-va ca persoanele respective nu sunt chiar in spatele vostru! Bine, bine, nu mai barfiti, nu e frumos (si nici safe, din cate am observat...)

Pour le goût d'un macaron

V-am spus ca ma inspira a few amazing girls. Nimic ciudat in asta. M-am regasit aici si tot aici mi-am regasit visele. Imi place franceza asa cum o scrie ea. Nu-mi place franceza pe care o vorbesc profesorii mei. Azi, abia in al treilea an de facultate, am avut un curs care m-a incantat: Cinématisation du réel. O sa ne uitam la filme, o sa le discutam, in sfarsit, vom face chiar noi unul. Si inca ceva, dragii mei, dupa curs, de la ora 20.00 va invit la Cine-club. :) Filme frantuzesti, intrarea libera. Detaliile separat, nu pe blog pentru ca nu pot sa iau toata lista de mess cu mine.

O seara

Vecinii mei asculta manele. De la noi rasuna Edith Piaf. Mancam portocale si struguri. Ploua sau a plouat. O seara de duminica... Oare cand am inceput sa fim oameni mari?

Verde crud, asa simt, asa sunt... mi-e viata de un verde ursuz...

"Am ajuns tarziu asa ca abia am mai gasit un loc la o masa. Am inceput sa ma uit in jur dupa oricine mi-ar fi parut mai interesant. Sunt un tip superficial, dar nu vreau sa recunosc asta. Prin fumul gros si contururile sterse ale necunoscutilor care se perindau prin fata mea, mi s-a parut ca zaresc pe cineva cunoscut. Nu am stiut daca ea e sigur, nu o mai vazusem de cateva luni de zile, dar mi-o aminteam altfel. Parul ii crescuse si acum se lasa lenes peste umerii ei goi. Era imbracata in negru, o rochie simpla, dar care ii venea perfect. Nu o vazusem niciodata aratand asa. Am incercat sa ii recunosc ochii. Se machiase cu mult gri si negru. Buzele ii erau mai apetisante ca niciodata, iar la gat nu isi pusese nimic. Am vrut sa ma duc la ea, sa vad daca ea este, dar apoi am vazut ca nu era singura. Era cu un barbat, poate cu sapte-opt ani mai mare decat ea. Am ramas la masa. Nu ma puteam opri sa nu o privesc. De ce nu se imbracase si pentru mine asa? De ce nu se machiase asa, de ce nu isi dezgolise umerii, de ce acum era asa? Mai tarziu s-au ridicat si au inceput sa danseze. Se vedea clar ca el era indragostit. Ea nu il trata cu raceala, dar parea indiferenta. Cu toate acestea, avea grija de el, in felul ei ciudat pe care i l-am recunoscut. Ea era. Mi-am dat seama un an mai tarziu, dupa ce am revazut-o iar si iar, la fel de frumoasa si atragatoare, dupa ce mi-a vorbit de nenumarate ori, dupa ce ma indragostisem ca un nebun, ca nu am meritat-o niciodata. Se transformase pentru ca o ranisem. Mi-am dat seama ca sunt un dobitoc."

Elle qui m'inspire haine et amour

I'm inspired by some amazing filles.
O prietena mi-a dat sa citesc un post de pe unul dintre blogurile mele preferate (Mintea de ceai). Era despre barbatul ideal.
Bun.
Eu nu pot sa scriu un post despre barbatul ideal pentru ca l-am regasit aici.

Zambete si alte raze de soare (Pentru Chaos_and_smiles)

Nu mereu te intalnesti cu Verde Ursuz in parc. Azi a fost o astfel de zi. In care verdele e doar verde. Un pic galben, e octombrie. Partea ursuza parasise Bucurestiul. M-a sunat sa imi spuna ca nu sunt in parc. Iar lebedele se transformasera in gaini.

Iertare, dar nu ma pot abtine...

Scriu cam mult in ultima vreme... Poate ar trebui sa imi public tot blogul. Am devenit in doi ani un mic vanator de carti. Ce-am luat azi:
1.Céline: "Calatorie la capatul noptii"
2.Boris Vian: "Iarba rosie"
3.Cartarescu: "Gemenii"
4.Henry D. Thoreau: "Walden"
5.Malraux: "Calea regala"

Giggling. :p

A Perfect Day

Prieteni, ceai, ciocolata, 3 ore de scrabble (dupa 2 ore I was begging them to let me cheat) si o seara petrecuta in noul apartament. Cum inscrierile anuale la facultatea mea se fac abia peste doua saptamani, pana pe 13 octombrie sunt oficial "nestudenta". In rest, bucurati-va de acest clip si daca reusiti sa gasiti filmul, poate vi se face mila si de mine (si poate va scot la un ceai la Carturesti).

Stiri interne

Imi pare rau sa va dezamagesc. O problema s-a rezolvat. V-am spus si aseara, e ciudat cum se rezolva unele lucruri, dupa multi nervi si mii de framantari. Sa va spun si care era problema (si acum ma indepartez cu o viteza ametitoare de stilul de care pomenea Itzu). Ne-am mutat intr-un apartament mare si frumos. Si ca tot romanul doritor de messenger am vrut si noi net. Wireless. Problema era de fapt una inexistenta, trebuia doar sa fie activat de la fiecare laptop. Al meu nu are o tasta anume, ci o combinatie de taste pe care am aflat-o de la un prieten datorita caruia l-am lamurit si pe cel care trebuia sa instaleze reteaua fara probleme. M-ati urmarit pana aici? Bun. Eu tot ma plimb cu un cablu dupa mine pentru ca bateria e moarta si ingropata. Dar netul e wireless si nu mai conteaza. Si merge bine, sac!

How come...

Rutina ma enerveaza. Faptul ca stiu ca nimic nu se va schimba, ca tu vei fi mereu acelasi, ca eu voi fi mereu la fel. As vrea sa ma schimb, as vrea sa te transform. As vrea sa fiu exact cum ai vrea tu, as vrea sa fii exact ce imi doresc. Rutina asta ma omoara, serios!
"Isi sterse cu maneca lacrimile mari pe care nu si le mai putea stapani. Vroia sa isi ascunda chipul, sa nu il lase sa vada cat e de slaba, cat e de fragila, dar era prea tarziu. Cuvintele lui o spulberasera si acum nu mai era decat un fum care se pierdea incetul cu incetul.
-Mi-ai promis...
-Stiu, dar lucrurile nu sunt intotdeauna asa cum speram ca vor fi...
-...
-Chiar nu vreau sa te fac sa suferi.
-Si totusi asta faci. Cu fiecare cuvant, cu fiecare gest.
-E singura solutie.
Ii intoarse spatele si se indeparta. Fumul deveni si mai subtire pana deveni o fasie subtire care disparu in seninul cerului. Nimic nu e mai dureros decat iubirea."

Uriasu'

Ma bazez pe cei 5 (6?!) cititori fideli ai acestui blog ca vor descoperi alaturi de mine un Bucuresti vazut de la inaltime... sau de la nivelul bitumului, inca nu stiu sigur. E frumos, e puternic, se hraneste cu mult ulei si e eco-friendly in proportie de 50%... Daca ar putea sa mearga cu ulei de migdale, ar face-o, dar uleiul de migdale e scump, iar el trebuie sa faca fata strazilor si calatorilor singuratici din Bucuresti. Daca il vedeti pe strada, sa il salutati. O sa clipeasca dintr-un far catre voi. Stie sa scrie si sa citeasca in sufletele oamenilor. Stie sa ocoleasca stradute aglomerate si sa nu faca accidente. Stie sa evite baltile si nu ii stropeste pe trecatori. Stie sa se strecoare printre camioane si masini de lux si sa atraga privirile domnisoarelor. Stie sa sopteasca si sa mearga pe intuneric. Si daca o sa mai faca nazbatii din cand in cand, o sa il iertam pentru ca e micul urias care a indraznit sa infrunte jungla urbana.

Maruntisuri si alte mici suparari...

Mereu se ivesc probleme. Uneori am impresia ca exista o rutina a acestor probleme. De obicei apar ca ciupercile dupa ploaie si exact atunci cand ai impresia ca nu mai rezisti, se rezolva ca prin minune. Ai o pauza de cateva luni (trei daca esti mai norocos), apoi o iei de la capat. Nici nu stiu cu ce sa incep si ma tem ca nici sfarsitul nu imi este prea clar. Mi-am propus de multe ori sa nu-mi mai fac planuri, dar cand a visa cu ochii deschisi devine un obicei, e mai greu sa te lasi. Anul acesta se anunta inca de pe acum un an greu. Dincolo de el, simt mirosul libertatii. And it smells damn good! Am de citit iarasi cat altii intr-o viata, dar nu asta ma supara, ba chiar e singurul lucru bun din toata facultatea, ci faptul ca oamenii care ar trebui sa faca mai multa lumina in aceasta privinta, vor strange si mai multi nori deasupra noastra. Cum spunea si Cioran, catedra este mormantul geniilor. Nu ca noi am fi copiii lui Einstein, dar pana la Dumnezeu te mananca sfintii si pana la master iti mor si ultimii doi neuroni. Si totusi... ce ne e scris, e scris bine si chiar daca nu vedem ce scrie acolo, e in frunte si nu avem ce sa facem. Asta e o scuza ca sa suportam mai usor esecurile, dar o puteti folosi cu incredere. V-am promis ca odata cu problemele apar si postarile mai dese so here they are! Mai ca mi-as ura un bun venit...