morningkeepthestreetsemptyforme

să închid fereastra, şi-mi tremură mâinile în timp ce mă întind să lipesc tocul uşii de peretele rece, să nu intre în cameră cioburi de primăvară. să nu mă uit, doamne fereşte, şi să fac cine ştie ce prostie. să nu las copilăria să mă fure, să mă afunde, să mă facă mică de tot şi să mă ducă într-o lume din care nu o să vreau să mă mai despart de cântecul de guguştiuci. atât ştiu, atât mi-a rămas şi cred că niciodată n-am cunoscut mai mult: cântecul de guguştiuci, noiembrie, crizanteme, un scaun mic de lemn, tu când te pregăteai să pleci, ploaia măruntă, norii, sârmele de telegraf, norii, trotuarul ud, norii.
închid fereastra şi plâng. în suflet miroase adânc a primăvară, a pământ proaspăt răscolit, a inimă care vrea să-şi vindece rănile. copilării. ştii că sunt oameni care citesc atât de repede şi neglijent încât sar peste cuvinte sau le citesc greşit fără să le priceapă sensul? niciodată nu i-am înţeles cum niciodată nu i-am înţeles pe cei care trec pe lângă alţi oameni neglijent, fără să le priceapă sensul. pricepi?
mi-e foame de şi mai mult rău, şi le spun că sunt lup, iar ei nu înţeleg.



i am wolf.