lup solitar, şi-mi place. nu am nevoie de tine, de el, de ea, de ele. am nevoie doar de mine, să ştiu că mai respir şi că ştiu încotro mă îndrept. nu am nevoie de cele o sută de nopţi petrecute în aceeaşi zi. am nevoie doar de liniştea din mine, nu de oamenii pe care am ajuns să îi privesc doar ca pe nişte caricaturi ale unei lumi pe care nu mai încerc să o înţeleg, dar pe care o judec în continuare.
aceleaşi chipuri. şi nu e doar o stare. să învăţăm să ne înghiţim cuvintele. sughiţ sughiţ. aşa-i că unele greşeli sunt greu de mestecat? îmi petrec toate nopţile într-o singură zi şi rid după rid se alătură celor deja existente. e ca şi cum cei 23 de ani devin brusc cei 29 pe care nu i-am împlinit şi pe care îi voi împlini abia peste mulţi ani.
sunt lup solitar şi nu-mi plac oamenii. şi nu-mi plac nici cei care încearcă să îmi demonstreze că mă înşel. am dreptul să nu îmi placă oamenii şi am motive îndreptăţite. atâtea dezamăgiri care nu au nicio legătură cu mine, atâţia oameni trişti care aruncă înspre tine cu vorbe pe care şi-ar dori să şi le spună singuri, dar nu au curaj, atâţia oameni goi, pustiţii de gânduri şi neîmpliniri. nu am loc pentru voi niciunde, nu mai am loc. unde?
nu mai am inimă, am doar suflet, iar în suflet nu mai încape nimic, e mult gol acolo şi printre atâtea lupte şi frământări, ce oameni şi-ar putea găsi locul? nu întelegeţi şi nu vreţi nicicum să credeţi că nu mi-e niciodată dor, că până şi mâine aş putea să vă părăsesc şi că singurul om de care mi s-ar face dor ar fi tot propria-mi persoană. dar mi-a luat multe dezamăgiri ca să ajung la această concluzie.
19 February 2011
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
With the past, I have nothing to do; nor with the future. I live now. Ralph Waldo Emerson
Don’t pray when it rains if you don’t pray when the sun shines.
Don’t pray when it rains if you don’t pray when the sun shines.
îmi ţin fericirea în buzunare, în zeci de buzunare cusute pe dos.
50
(74)
acasa in viena
(12)
adevaratul verde ursuz
(202)
aici ne-am chinuit neuronii mai mult decat de obicei
(24)
aiurea-n tramvai
(458)
bbberlin
(4)
cantec pentru a te face sa zambesti
(285)
cu inima cat un purice
(158)
fericirea sta intr-o ceasca de ceai
(212)
imi doresc
(100)
intr-o zi... o sa scriu o carte despre tine
(66)
ipocritii nu mi-au placut niciodata
(13)
iubire etc.
(214)
lamultianimie
(8)
leapsa
(10)
maria
(3)
melancolii si firimituri
(256)
micul Paris
(687)
mie-mi plac
(54)
my precious to do list
(190)
nepasare
(78)
o carte
(71)
pentru verde ursuz de la strainii calatori printre randuri
(5)
povesti cu si despre carturesti
(21)
tu ai miros de soare
(82)
un fel de stare de bine
(229)
un fel de stare de rau
(112)
un soi ciudat de erotism adolescentin
(75)
ursuzonime
(43)
varugamsavacumparatibilet
(20)
verde ursuz in bucatarie
(27)
VLP la MTV Romania
(1)
cred că şi eu că ajungi greu la concluzia asta
ReplyDeletecred ca nici eu nu as fi putut scrie mai bine ceea ce simt acum. empatizez total. i don t like people too
ReplyDeletemulţumesc.
ReplyDelete