IDONTLIKEPEOPLE

lup solitar, şi-mi place. nu am nevoie de tine, de el, de ea, de ele. am nevoie doar de mine, să ştiu că mai respir şi că ştiu încotro mă îndrept. nu am nevoie de cele o sută de nopţi petrecute în aceeaşi zi. am nevoie doar de liniştea din mine, nu de oamenii pe care am ajuns să îi privesc doar ca pe nişte caricaturi ale unei lumi pe care nu mai încerc să o înţeleg, dar pe care o judec în continuare.

aceleaşi chipuri. şi nu e doar o stare. să învăţăm să ne înghiţim cuvintele. sughiţ sughiţ. aşa-i că unele greşeli sunt greu de mestecat? îmi petrec toate nopţile într-o singură zi şi rid după rid se alătură celor deja existente. e ca şi cum cei 23 de ani devin brusc cei 29 pe care nu i-am împlinit şi pe care îi voi împlini abia peste mulţi ani.

sunt lup solitar şi nu-mi plac oamenii. şi nu-mi plac nici cei care încearcă să îmi demonstreze că mă înşel. am dreptul să nu îmi placă oamenii şi am motive îndreptăţite. atâtea dezamăgiri care nu au nicio legătură cu mine, atâţia oameni trişti care aruncă înspre tine cu vorbe pe care şi-ar dori să şi le spună singuri, dar nu au curaj, atâţia oameni goi, pustiţii de gânduri şi neîmpliniri. nu am loc pentru voi niciunde, nu mai am loc. unde?

nu mai am inimă, am doar suflet, iar în suflet nu mai încape nimic, e mult gol acolo şi printre atâtea lupte şi frământări, ce oameni şi-ar putea găsi locul? nu întelegeţi şi nu vreţi nicicum să credeţi că nu mi-e niciodată dor, că până şi mâine aş putea să vă părăsesc şi că singurul om de care mi s-ar face dor ar fi tot propria-mi persoană. dar mi-a luat multe dezamăgiri ca să ajung la această concluzie.