te-ai îndrăgostit vreodată de un om, şi nu de o idee?

 

Eu, da. De două ori. De iubit, am iubit o singură dată. N-am irosit nici cuvintele, nici sentimentele. Când te îndrăgosteşti de un om, şi nu de o idee, descoperi cele mai frumoase lucruri într-o singură fiinţă. Îi înveţi ticurile, fără să-ţi dai seama. Te transformi chiar tu, fără să-ţi dai seama. Când te îndrăgosteşti, devii un om mai bun. Când înţelegi iubirea necondiţionată, devii un om liber. 

Când te îndrăgosteşti de un om, şi nu de o idee, vei şti, atunci când totul se termină, să nu judeci omul şi să nu începi să-l urăşti. Vei şti cum să nu ai regrete, cum să nu învinuieşti, vei şti cum să înţelegi. De-aici, libertatea, liniştea. Când te îndrăgosteşti de o Idee, vei învinui omul pentru că nu a corespuns Ideii.

Omul din spatele ideii va fi întotdeauna perfect. Ideea pe care o cauţi îi va face pe toţi oamenii să pară insuficienţi. Când te îndrăgosteşti de un om, şi nu de o idee, descoperi că cele mai frumoase sentimente se trăiesc prin lucrurile simple. Când îi oferi celuilalt ceva şi împarţi bucuria. Când împarţi grijile. Când ai încredere, cu toată fiinţa ta. Ideea, în schimb, fiecare alta în funcţie de om, este o amânare a fericirii prezente. E ceva ce-ţi desenezi în aer, îl înrămezi în minte unde subconştientul tău ştie că nu va ajunge niciodată, de frică: "Când voi găsi asta, voi fi fericit".


În căutarea unui ideal în mod parţial inconştient fixat atât de departe, începi să dormi liniştit. Ideea se va concretiza într-o zi, îţi spui, poate chiar îţi va bate la uşă. De multe ori, par să vină. Oameni care, cel puţin în aparenţă, s-ar potrivi Ideii. Dar sunt scoşi, mai devreme sau mai târziu, din tipar. Nimeni, niciodată, nu va ajunge să stea în acea ramă doar dacă nu alegeţi să daţi tabloul jos.


Omul de care te îndrăgosteşti nu se va potrivi cu nimic fiindcă niciodată n-a existat Ideea. Se va potrivi însă cu tine, cu stările tale dintr-un moment, cu o oră, cu o cafea, cu o mângâiere. Sau poate nu se va potrivi deloc cu stările tale, cu cine eşti, însă neavând o Idee a omului, veţi rămâne acolo.

Contrar a ceea ce am putea crede, Ideea nu e fixată în cap, ci in inimă. Nu din minte ne scoatem cel mai greu durerile trecute, ci din ceea ce pulsează fără să se bucure de uitare. Omul, nu Ideea, te va învăţa cine eşti tu şi va descoperi cine este el.

Trecutul ajunge să facă răni pentru că nu renunţăm la Idee. Când eşti liber şi înţelegi de unde vine, de fapt, fericirea continuă, renunţi aproape imediat la oamenii care, nesiguri de ceea ce cred că îşi doresc (aici intervine Ideea), vor deveni nesiguri că te vor în vieţile lor. Ştii că există drumuri şi drumuri, iar pe drumul tău libertatea ta trebuie să fie completă.

Nimic nu e întâmplător numai fiindcă din toate întâmplările ar trebui să învăţăm câte o lecţie şi să ne definim şi mai mult, ca Oameni. Iar o lecţie pe care o înveţi numai de unul singur e că unde nu-i cap, vai de inimă.