go to Berlin

ajungi intr-un moment in viata cand nu mai ai rabdare. nici cu tine, dar mai ales cu ceilalti. si nu pentru ca ai devenit nerabdator brusc si nu mai poti sta langa nimeni, ci tocmai fiindca ai invatat cea mai importanta lectie: rabdarea. o apreciezi astfel suficient de mult incat sa intelegi ca nu mai ai de ce sa mai rabzi ce nu-ti convine.

ajungi la un punct in viata ta in care vrei mai putini oameni, mai putin trafic, mai putine zambete necunoscute, mai putine iesiri, mai putine nopti pierdute, mai putine intalniri fara niciun rost, mai putine goluri care nu duc nicaieri.

ajungi la un punct in viata ta in care, din fericire, descoperi un tipar care-ti prieste. mai iesi din el, mai testezi vechile obiceiuri, dar te retragi imediat, ca un animal spasit si speriat totodata, catre acelasi tipar pe care-l aplici mai nou si care, uite, functioneaza. poate nu pentru altii, cu siguranta nu pentru toti, dar functioneaza pentru tine.

si mai ajungi intr-un punct in care vrei sa-ti fie bine si intelegi ca nu exista niciun motiv pe lumea asta care sa te faca sa mai renunti la binele pe care l-ai cautat cu atata infrigurare atata amar de vreme. and then you lose some, you win some.

mi-am pierdut un inel in seara asta dupa ce-l regasisem. l-am cumparat din paris de pe o strada pe care as putea locui oricand, mi-e tare drag locul ala, insa nu-mi mai sunt atat de dragi lucrurile, sper sa continue sa-mi fie dragi oamenii. but then again, you lose some, you win some.

mi-a scris o prietena in seara asta "go to berlin" ca eu sa stiu, in ciuda unei memorii slabe si care si-a pierdut puterea de concentrare, in care dintre locurile hip sa ajung, de preferat in cel deschis. si acolo, intregul oras adunat ca intr-un furnicar de oameni.

nu-ntelegeai nimic dintr-un zumzet continuu si nu mai cunoasteai pe nimeni, iar asta te face sa rasufli usurat cand vezi doar chipuri vechi si putine, cand spui salut doar unor oameni si cand te poti misca in voie fara sa te gandesti la nimic, poate doar la faptul ca pe strada aceea ai trecut spre casa sau spre serviciu doi ani la rand.

pe urma te-ai mutat mult mai departe si poate-abia atunci a inceput binele real, palpabil, cand ai luat in carca mai multe greutati pe care ai fi vrut sa le-arunci altcuiva, cu facturi cu tot, dar le-ai supravietuit si-ai devenit un pic mai organizat si puternic. si poate ca doar asa, patru statii de metrou mai departe, ai invatat ca you lose some, you win some.