Undeva, din strada, se aude la rastimpuri tramvaiul. E ciudat, daca privesti in urma, in anii in care treceai la doar cativa metri de blocul in care te-ai mutat azi, ca aveai sa incepi sa construiesti aici ceva. Cine stie pe unde trecem azi, daca nu cumva nu ne "vizitam" nestiutori viitorul, asa cum trecem de zeci de ori pe langa oameni pe care-i vom cunoaste, prin cele mai aparent amuzante coincidente, abia peste ani.
Toate dupa-amiezile miros a dupa-amiaza. Asa cum lumina de dupa-amiaza va fi intotdeauna aceeasi, asa cum pana si amintirile tale care-ti vor reveni intr-o dupa-amiaza vor fi mereu aceleasi sau, cel putin, se vor simti la fel: indepartate, blande, somnolente. Sau poate totul are legatura cu gasirea cantecului potrivit.Chiar si asa, si cantecele se uita, inclusiv cele preferate.
In dupa-amiezile de weekend iti incetinesti parca si bataile inimii si-i dai timpului timp. Il lasi sa curga in voie, pentru prima oara dupa multe zile. Si parca-ncepi sa-ti amintesti de tine, partial neimpacat cu posibilitatea de a te autoanaliza acum ca timpul curge putin diferit. Pana si cartile se citesc altfel intr-o dupa-amiaza. In mintea ta, pendulul care te face sa alergi dimineata dupa metrou, desi mai ai timp, isi domoleste acum bataile care se aud doar in surdina. E o anihilare a simturilor in tot ce se petrece dupa-amiaza. Dar e si o redescoperire.
Si, intotdeauna, e foarte multa liniste.
No comments:
Post a Comment