si-n linistea camerei, si-n linistea casei

nu stii cum e pustiul. nu stii cum e pana nu l-ai simtit cu adevarat pana in maduva oaselor. nu stii pana nu l-ai trait de-adevaratelea si pana n-ai trait singur. nu-l stii pana cand nu ti-au trecut deja prin minte toate gandurile posibile, pana ce nu te-ai framantat la infinit si pana la capatul lumii incercand sa gasesti o scapare. nu-l stii pana cand nu simti ca mai departe de atat nu poti ajunge. nu-l simti cu adevarat decat atunci cand reusesti sa iesi la suprafata, chiar daca numai cat sa respiri, dar si cat se te bucuri ca ai dat din nou cu ochii de lumina soarelui.

nu stii cum e iubirea pana cand n-o simti, pana cand nu esti convins ca ai lasa totul deoparte daca cel pe care il iubesti ar avea nevoie de ajutor. nu stii ce e iubirea neconditionata pana cand nu o compari cu indragostelile care vin si pleaca, oricat de dureroase sunt sau ar parea unele. intelegi ce e iubirea abia atunci cand vezi ca toate vin si pleaca, dar un singur gand ramane neschimbat.

nu stii ce e prietenia pana cand nu reusesti sa fii tu si sa nu te simti judecat de cel din fata ta. nu stii ce e prietenia pana cand nu simti muchia ascutita a cutitului, dar treci dincolo de ea si te salvezi, si va salvati. nu stii ce e prietenia pana cand nu vezi ca anii trec, dar nu acopera ce parea de acoperit si lasa loc unor reintregiri care par sa se intample la momentul potrivit.

nu stii ce sunt diminetile daca n-ai fost niciodata cu adevarat recunoscator pentru ele si nu stii ce sunt noptile daca nu ti le-ai implantat niciodata adanc in inima si nu te-ai scufundat niciodata serios in ele gandindu-te "dumnezeule, asta e cea mai frumoasa noapte".