nesfarsitele

undeva e un cer senin de vara, desi e aproape innorat. undeva rasuna un te iubesc. acelasi, de nenumarate ori. pare sa treaca peste ani si sa se opreasca, totusi, in minute bine fixate in memorie: te iubesc. undeva sunt cabluri de curent suspendate pe un cer senin. undeva e o minge care sare, undeva sunt voci pe care le-ai cunoscut candva. undeva esti tu, suspendat, in minute bine fixate chiar daca acum par sa treci peste ani numai in fuga.

o durere in gat. ca atunci cand stii ca a doua zi te vei trezi ragusit. iti amorteste tot corpul si e, deodata, greu. esti aici si esti acolo, undeva. vezi doar cerul. ca si cum din tot ce ai stiut vreodata, din tot ce-ai fost, ramane doar cerul. tu, inexistent, uitandu-te la cer. atat iti mai amintesti si, totusi, iti e de-ajuns. te iubesc si incepi sa tremuri. durerea din gat devine mai puternica. oare unde erai? unde stateai cand priveai cerul ala inainte sa se innopteze de-a binelea?

nu-ti amintesti anul, doar cerul. coltul acela de cer, imparti de cablurile pe care mingea le lovea uneori. uneori se striga pauza. uneori, iarta-ma. alteori, te iubesc.