seninul din inimă

la porţile ceriului o să fie mereu o expresie aşa de dragă mie. fiindcă la porţile ceriului înseamnă, pentru mine, bucovina. înseamnă reîntoarcerea la copilărie, la cerul senin, la un om cu cele mai frumoase amintiri din lume. şi-acolo, la porţile ceriului, o să revin cândva, o să mă pot bucura din nou de dimineţi proaspete, de dimineţi cu un senin apăsător, înduioşător, cu o linişte care aici ne apasă tocmai fiindcă lipseşte.

la porţile ceriului înseamnă să mergi desculţ şi să te-apese norii albi şi pufoşi pe umeri, să vrei să rămâi aşa, cu ochii aţintiţi la cer, o viaţă. nu-ţi mai ajunge cerul, îl tot sorbi şi-l tot sorbi, să-l iei cu tine, să-l întinzi peste pereţi ca o pătură albastră de senin. şi n-ai cum. cine ne-a închis aici, te-ntrebi. n-am putea oare toţi să stăm la porţile ceriului şi să ne minunăm de cât de frumos e ceea ce noi încă n-am închis?

există zece mii de feluri de libertate. din toate, numai una nu e închipuită. la porţile ceriului.