cum e cu prioritatile

M-am dus imbufnata la somn, recunosc. Ca nu merg lucrurile, ca parca trebuie sa iau multe de la inceput, ca e un gol in care iar s-a dus creativitatea cine stie pe unde, ca iar am ramas fara voce de la aerul conditionat.

Am prins insa orele alea de somn de care aveam nevoie. Cat sa nu-mi fac cafeaua pe fuga, cat sa nu plec in graba, cat sa am dimineata mea inainte sa o impart cu altii. Si, pe urma, am scris despre dragoste. Despre iubirea pentru doua femei, traita de un singur barbat. Despre cum nu suntem cei mai buni cand vine vorba de a vedea dincolo de aparente, dincolo de ceea ce ne imaginam noi ca exista.

Si mi-a trecut. Am zambit gandindu-ma la sentimente frumoase, la dupa-amiezi traite in liniste, la sunetele care pun totul in ordine (ca aici), la cat de bine e sa lasi totul sa mearga de la sine, la cat de sanatos e sa nu te impotrivesti curentului pe care nu-l vezi, dar pe care il simti imediat ce incepi sa te incrunti.

Si-am zambit si inca zambesc, desi continua sa ma doara si mai tare gatul. Desi azi am pus alte lucruri pe primul plan si desi e dezordine-n prioritati. Uneori lasam lucrurile sa treaca. Fiindca pe fundal e muzica potrivita si fiindca e vara si ne miscam cu totii mult, mult mai incet. Sau pentru ca suntem visatori si pentru ca o realitate ne bate pe umar mai tare decat de obicei: o sa fie totul bine. Frumos si bine.