I've been jinxin'

Revelatia zilei, in timp ce ma spalam pe dinti intrebandu-ma cu ce mijloc magic de transport mi-as putea micsora sansele de a intarzia prea mult la munca (there is no such thing), mi-am dat seama ca, de fapt, noi nu ne schimbam vreodata cu adevarat, ca avem deja in noi o structura pe care doar o descoperim treptat si care ne face sa schimbam oamenii din jurul nostru, sa schimbam un mediu sau pur si simplu sa ajungem sa facem acele lucruri de care ne miram si noi si ne felicitam gandindu-ne ca ne-a trebuit tot curajul din lume. Dar eram tot noi, cu putin mai multa atentie la ce ne dorim de fapt.

A doua revelatie (da, uneori am parte de doua concluzii majore in aceeasi zi) a fost ca am risipit energie in ultima vreme cat am putut de mult. Nu era noua regula asta: daca te entuziasmezi prea tare si povestesti in stanga si-n dreapta despre un lucru, poti sa-ti iei deja adio fiindca lucrul respectiv nu o sa se mai intample.

Numai ca eu, Canuta Om-Sucit, gandesc exact pe dos inainte sa apuc sa povestesc: daca tin numai pentru mine lucrurile bune, mi se pare ca sunt un om egoist si ca imi tradez prietenii. Cu cine sa imparti un entuziasm atat de bun si de frumos daca nu cu ei? Dar uite ca, dupa o perioada destul de lunga in care s-au intamplat multe lucruri bune, simt ca planetele se dezordoneaza din nou, ca parca nici vremea nu mai are un sens al ei si ca mai bine as tine numai pentru mine toate aceste intamplari care prea s-au sincronizat ca sa nu imi spun ca nimic nu e intamplator.

Cred mult in oportunitatile pe care ti le scoate viata in cale. Asta fiindca, o buna bucata de vreme, nu le-am vazut, desi au existat dintotdeauna. Sunt sansele pe care le ai, ca om, inca de la nastere. Si sunt la fel de multe ca ale unui om pe care poate il admiri pentru cat de departe a ajuns astazi. Sunt ca cele 24 de ore dintr-o zi. Niciun om nu primeste in secret 36 de ore, ci doar alege sa profite de si mai multe oportunitati.

Iar aceste sanse, si sa nu ma intelegeti gresit, vin de la oameni. Cand esti deschis noului, cand stii ca e mai bine sa spui da decat nu atunci cand te temi, in viata ta apar oameni care iti aduc exact lucrul pe care tu, in naivitatea ta, ti-l doreai abia peste multa vreme (vechiul nostru obicei - de care m-am dezvatat, ce bine! - de a trai in oricare alt timp, mai putin in cel prezent).

Si vin zambind, sub forma de prieteni, de necunoscuti, de cunostinte mai vechi. Cu idei care le completeaza pe ale tale, cu exact elementul care iti lipsea, cu raspunsul perfect pe care il cautai, dar pentru care te temeai sa rostesti intrebarea cu voce tare.

A treia concluzie (observati ca n-am mai spus revelatie) ar fi ca e tare greu sa lasi lucrurile sa isi urmeze cursul firesc, dar ca asa e cel mai bine. Am avut parte de niste concluzii cat se poate de sanatoase dupa o sedinta in care m-am interogat si am reusit sa las deoparte orice mofturi sau nehotarari de copil mic. Cand esti foarte sincer cu tine, cand efectiv te intrebi de ce vrei sa faci un anumit lucru si de ce crezi ca vrei ceva, o sa vezi ca raspunsurile te vor aduce mai aproape de un adevar pe care poate nici macar nu-l zareai. Si, odata cu el, linistea. Asa ne facem ordine in viata, prin hotarare.

N-am zis-o eu, dar omul a suferit dintotdeauna de nehotarare, nu de neputinta.