tarziu

sunt zile in care e pur si simplu tarziu sau prea tarziu ca sa mai dai un raspuns. sunt zile care par o dupa-amiaza continua in care nu-ti pui intrebari, nu-mi pun intrebari, dar voiam sa stii ca e tarziu si ca n-o sa-ti dau niciun raspuns. in astfel de zile stii ca lucrurile sunt, ca exista in forma lor pe care n-o poti modifica asa ca le lasi sa fie si nu-ti mai pui intrebari fiindca nu vrei sa-ti dai singur raspunsurile gresite. sunt zilele alea in care asculti o singura piesa la nesfarsit, nu pentru ca esti legat de ea sentimental, ci pentru ca fix de-atata ai chef. si-ti place sa spui atata. atata, atata, atata. te-ai intreba despre un milion de lucruri, numai ca te moleseste un cantec si-atunci il lasi sa te poarte asa, oriunde vrea el. se risipesc si intrebarile cu ocazia asta si te gandesti doar ca e tarziu, cel putin asta e sentimentul, ca e tarziu si-ai vrea sa impartasesti macar un gand: ceea ce e azi aici, maine poate sa nu mai fie, maine poate fi prea tarziu. si nu vreau sa-ti mai dau un raspuns pentru ca e prea tarziu. alte dileme n-am, poate le deslusesc numai pe jumatate, am chef fix de-un cantec si-atat, cel putin azi, nu stiu ce va fi maine - si ce bine ca nu stim ce va fi maine. as vrea sa cititi si voi asa cum scriu acum, cu jaded future in casti, cu niciun fel de amintire, cu niciun fel de griji pe care ma asigur oricum ca le portionez cel putin zilnic, ca orice om care stie ca nu e singur pe lume si-si mai face griji de una, de alta. dar de mai mult n-am chef, poate ca de multa vreme pentru unii oameni e prea tarziu si poate-ar trebui sa le dam raspunsul pe care il cauta, sa le spunem ca e prea tarziu si ca data viitoare ar trebui sa ia serios prezentul in brate si sa vada ce bine e.

si asta era cantecul: jaded future.


si daca mai cititi din nou in timp ce ascultati si piesa, o sa intelegeti.