don't steer the river

e lupta noastra, a multor oameni. e lupta mea, cea mai grea dintre ele. suntem ghidati de-o voce care nu-i a noastra, o voce care cere. constiinta nu se poate desprinde de ego. il trag cu mainile, ii arat o alta incapere, si-l trimit acolo. acolo sa mergi si sa nu te mai intorci. fiindca egoul creeaza tot ce e rau pe lume si toate supararile din viata noastra. ma gandesc ca asta inseamna sa intorci si celalalt obraz. nu inseamna sa te lasi lovit la propriu, ci sa nu lovesti inapoi. te poti apara plecand, punandu-te la adapost.

vreau sa fiu precum raul care curge si care stie ca orice farama de ego e ca o piatra care-i tulbura apele. insa acelasi rau stie sa curga in continuare, limpede. crestem insa intr-o societate care ne invata sa fim ca toti ceilalti, care impune reguli, dure, stricte. sa nu cracnesti. sa nu te misti din banca. sa stai cu mainile la spate. crestem cu frici, cu fricile noastre la care se adauga cele invatate, predate si cele mostenite.


vreau sa fiu ca raul care se elibereaza de toate, care nu mai reactioneaza ca in trecut, care intelege greselile, care nu se mai teme dupa ce a rostit cuvinte care schimba cursul raului. cer iertare unei energii pe care am tulburat-o. o las sa se miste independent de mine. chiar daca am gresit ieri, sa incerc mai mult astazi. sa nu spun ca sunt un om nou. sa fiu un om nou.

ni se ofera la infinit sanse, dar le vedem numai cand suntem in armonie cu noi. mai apoi se ivesc vechile tipare, vechile greseli. acolo se da lupta, acolo gresim din nou. intotdeauna sa ne fortam sa reactionam diferit fata de cum am reactionat in trecut. sa ignoram vocea care o sa strige ca asa trebuie sa procedam, ca asa e bine. sa identificam ce sta la baza unei decizii inainte de a o lua. si, cel mai important, sa ne ascultam pe noi si sa nu mai cerem sfaturi cand stim prea bine ce avem de facut.