azi

mi se frange inima-n doua. as fi vrut sa ajung pe loc la capatul lumii, la capatul timpului. fara motiv aparent, dar teama m-a facut sa nu mai pot respira. cum indrepti lucrurile cand nu te simti suficient de puternic? ma imbarbatez imediat, mi-e frica sa alunec in haul acela, pe drumul fara de intoarcere. n-oi fi deja cu un plaman ars, imbatranit inainte de vreme, iar eu nu stiu?


as vrea sa respir aer proaspat si nu indraznesc. as vrea sa stiu cum e sa vezi viata cu alti ochi, cu intelepciunea unui batran care azi se fereste temator de aparatul de fotografiat. sa imi spun acum sa ma arunc nebuneste cu capul inainte. sa iau totul de la zero, de la un zero de care mi-a fost dintotdeauna teama.

cand nu poti sa construiesti cum ai dori, cand vezi ca in maini ai doar nisip si ca nici nu poate fi vorba de vreun castel adevarat, ci doar de jucarie, spulberate la primul val, ce faci?


as vrea sa stiu cum ma pot reorganiza ca om, ca structura, ca fire. de parca in tine ai piese de lego pe care sa le poti aseza altfel, dupa bunul plac. inghit teama, uit de aerul proaspat si nu mai spun nimic. imi duc mana la piept si simt, prin piele, plamanul imbatranit inainte de vreme.

stiu ca-ntr-o buna zi nu o sa mai pot respira cum trebuie si-atunci de ce sa nu ma arunc acum in valuri, metaforic vorbind? sa incerc acum marea, sa am incredere ca inotul nu se uita. doar ca sunt un inotator slab si poate ca ar trebui sa inot zi de zi ca sa pot traversa oceanul.



am cautat sfaturi, as fi vrut sa-mi spuna cineva, cu mai multa intelepciune, ce e de facut. fiindca ma lovesc de concret, de o problema cat se poate de reala. si nu stiu unde sunt acei oameni care iti pot spune, din vasta lor experienta, cum e mai bine sa procedezi.

si chiar daca mi se frange inima-n doua, problema aceasta nu are nimic de-a face cu inima.