hans

nimic nu este mai mult decât ceea ce pare. ai nevoie de multe dezamăgiri ca să înţelegi asta. dar ai nevoie şi de multă iubire pe care să reuşeşti să ţi-o oferi în cele din urmă. şi te eliberezi. de teamă, o să stai la adăpost. de frică, în alte dăţi, o să te expui. dar în fiecare situaţie o să ştii să pleci la timp, ori să abandonezi singurătatea, ori să pleci de lângă un om. salvarea care vine de la tine, aşa ai defini-o. în alte dăţi n-o să te mai intereseze nimic, o să simţi că nu mai poţi iubi niciodată. alteori te îndrăgosteşti brusc, atunci când te aştepţi mai puţin. uneori o să-ţi fie teamă, poate că un chip nu coincide cu sufletul şi nici nu le mai poţi vedea împreună. ai nevoie de multe dezamăgiri ca să înveţi să dansezi. mersul va deveni plictisitor, mersul va fi al ploii, dansul va fi al fiecărei zile şi vei dansa mai atunci când plouă, vei şti că o să apară mereu un soare, un al doilea, un al treilea, dar întotdeauna acelaşi. dacă suntem mai multe chipuri, cu siguranţă avem un singur suflet, împărţit în atâtea sute de milioane şi miliarde de mici fărâme. oglinda din povestea lui hans s-a spart şi-n inima fiecărui om a pătruns câte un ciob. poate se vor dezgheţa, poate nu. iar tu dansezi oricum, cu ciobul înfipt în inimă. poate se va dezgheţa, poate nu.