27 April 2010

„Curăţenia de primăvară”


Sâmbătă, 8 mai 2010, are loc „Curăţenia de primăvară” în Grădinile Botanice din Bucureşti, Cluj-Napoca şi Craiova. Evenimentul este organizat de Asociația Team Work şi reuneşte 500 de studenţi din cele trei centre universitare pentru a da o înfăţişare de primăvară grădinilor botanice din oraşele lor.
Proiectul a început în 2006 si se află anul acesta la a cincea ediţie în Bucureşti, la a patra în Cluj-Napoca şi la a doua în Craiova. Edițiile anterioare au adus laolaltă aproape 2.000 de studenți și elevi din cele trei orașe. 500 de voluntari sunt așteptați să participe și în acest an la eveniment. Acţiunea de ecologizare are loc între orele 9.00 şi 17.00, sub îndrumarea personalului Grădinilor şi a voluntarilor Team Work. Participarea la eveniment se face pe bază de înscrieri, acestea desfăşurându-se în perioada 24 aprilie – 5 mai 2010 pe website-ul www.teamwork.org.ro.
„Curăţenia de Primăvară” face parte, alături de „Grădina Copilului şi a Părintelui” (iunie) şi de „Curăţenia de Toamnă” (octombrie), dintr-un proiect mai amplu, „Grădina Botanică – Grădina oraşului meu”, ce beneficiază de sprijinul Grădinii Botanice „Dimitrie Brândză” a Universităţii din Bucureşti, al Grădinii Botanice „Alexandru Borza” a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi al Grădinii Botanice „Alexandru Buia” a Universităţii din Craiova. Proiectul îşi propune să aducă grădina botanică mai aproape de comunitate prin implicarea în activităţi care să creeze sau să întărească legătura dintre acestea, dezvăluind beneficiile pe care un spaţiu verde, dublat de latura educativă, le poate aduce dezvoltării personale şi comunitare.
Curăţenia de Primăvară 2010 beneficiază de spijinul Elpreco SA Craiova - partener, Panasonic - sponsor, precum şi de sprijinul partenerilor media: BizCampus, EcoMagazin, KissFM (Craiova), WebPR si CampusNews .

Asociaţia Team Work este o organizaţie nonguvernamentală ce are misiunea de a facilita acumularea de către studenţi, prin activităţi de voluntariat, a experienţei necesare încadrării eficiente pe piaţa muncii. Îşi propune promovarea în rândul studenţilor a unei atitudini pozitive faţă de voluntariat şi munca în echipă, înlesnirea contactului dintre studenţi şi mediul economic, valorificarea prin practică a cunoştinţelor teoretice ale studenţilor, în cadrul acestor proiecte fiind promovată învăţarea prin participare şi munca în echipă.


Pentru informaţii suplimentare nu ezitaţi să ne contactaţi.
Anca Anton – coordonator proiect 0745.32.37.37
anca_anton_tw@yahoo.com

2 comments:

  1. Anonymous14:43

    Vin si eu! (Rox TPE)

    ReplyDelete
  2. Eu nu vin, o sa fiu la targul absolventilor, cred.

    ReplyDelete

With the past, I have nothing to do; nor with the future. I live now. Ralph Waldo Emerson

Don’t pray when it rains if you don’t pray when the sun shines.




îmi ţin fericirea în buzunare, în zeci de buzunare cusute pe dos.

My photo
scriu pentru mine, ca să cresc mare