altceva nici nu-ti trebuie

imi spun mereu ca prea putine lucruri merita, e doar o stare si-o sa treaca, dar uite, se intorc durerile de cap, iar el vine, din bucatarie, cu o pastila in mana, pentru tine. ii descifrezi cu greul numele plin de x si f si ii spui ca iei doar anumite pastile si numai atunci cand se invarte lumea cu tine. trec toate si toti au dreptate. nimic nu se misca daca nu tu misti lucrurile, daca nu te zbati putin, daca nu iesi din cochilia ta in care nu-ti mai este neaparat bine, dar in care te-ai obisnuit sa stai pentru ca temperatura e mereu aceeasi. nu suntem cu totii la fel?

aproape ca nu inteleg nimic in vreme ce inteleg mult prea mult si as vrea sa mi se dea voie sa stau in compania oamenilor fara sa fiu nevoita sa ii aud si fara sa fiu nevoita sa le raspund. numai pentru o perioada, cat sa-mi treaca.

deciziile astea pe care le iei zi de zi (in realitate e doar o lupta continua) aproape ca nu duc nicarieri, dar nu renunti. iti pierzi increderea in unii si altii, si-ti raman ceilalti la care nici nu te asteptai. si, ce minunat, sa-i ai pe toti aproape.

sunt recunoscatoare, in definitiv, doar la rastimpuri aud in mine urlete de lup si navalesc porniri de a musca din oameni. e o violenta pe care o ascundem adesea, dar pe care e bine sa o constientizam si sa o eliberam in doze mici sub forma de cuvinte "mazgalite".

si-atat. n-am scris aici despre cele mai importante lucruri ale unui an care se apropie de sfarsit. le trecem pe toate cu bine, nu? dar le trecem fara sa ne mai gandim, fara sa ne oprim, fara sa vorbim.