you really have no idea

nopţile, hai să le trăim. zâmbesc până-n măduva oaselor. nici eu nu ştiu cum, nu ştiu reţeta, poate e doar prezentul, butomgitsworking!

şi deodată te trezeşti înconjurat de oameni minunaţi pe care i-ai avut întotdeauna lângă tine, dar pe care nu i-ai văzut niciodată până acum. te simţi copleşit de atâta stare de bine şi recunoscător, dar cui? se adună toate şi, în sfârşit, te poţi descrie şi te poţi recunoaşte în absolut orice oglindă din lume.

dumnezeule (dumnezeule?), ţi-e bine şi nici măcar nu-ţi mai e frică de bine. e doar prezentul şi te-mbeţi cu o pereche de ochi verzi (despre tine nu am voie să scriu) şi nu uiţi totuşi că mai ai în jur o mulţime de oameni absolut minunaţi şi fascinanţi şi adevărul e că iubeşti nopţile şi le-ai trăi până la ultima dacă a doua zi nu ar trebui să te trezeşti  la o oră decentă.

dar ce bine, uite unde ai ajuns.

dumnezeule.