din zece decizii pe care trebuie sa le iau, noua sunt gresite. din o suta decizii pe care le vei lua, nouazeci si noua vor fi gresite. fiindca nu avem niciodata garantia ca e bine asa. sau ca era mai bine altfel. paradoxal, n-avem nici garantia ca deciziile pe care le consideram gresite sunt gresite. dar le luam si mai departe trebuie sa ni le asumam, sa luam alte decizii, sa invatam din greseli, din toti pasii pe care i-am facut.
traiesc zi de zi cu sentimentul asta, ca habar n-am ce fac, dar fac lucrurile stiind ca toate vor avea o legatura la un moment dat. ca ceea ce acum pare prea putin va insemna un pas important dupa un timp. ca e important sa merg mai departe. ca trebuie sa am rabdare, rabdare, rabdare. ca timpul curge intr-un ritm al lui si ca graba nu duce niciodata nicaieri.
imi plac oportunitatile pe care ti le scoate viata in cale. si-am invatat, din fericire, ca asta se intampla atunci cand te misti si tu, cand actionezi, cand traiesti. daca fac prea putin in acest moment? cu siguranta. dar stiu ca e mai bine sa las aceste perioade in care prea putine lucruri par sa aiba sens sa treaca de la sine. sa se linisteasca singure apele din interior. fiindca cerul e intotdeauna senin in spatele unor nori de furtuna.
sa treaca inca putin timp, sa acopere niste zgarieturi proaspete care inca ustura.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
With the past, I have nothing to do; nor with the future. I live now. Ralph Waldo Emerson
Don’t pray when it rains if you don’t pray when the sun shines.
Don’t pray when it rains if you don’t pray when the sun shines.
îmi ţin fericirea în buzunare, în zeci de buzunare cusute pe dos.
-
▼
2012
(176)
-
▼
Oct
(16)
- fă să-ţi fie bine
- drained
- what do they know, they know nothing
- how to unfocus better
- mi-am gasit binele dintr-o intamplare
- dor de
- bineinteles ca iau decizii gresite
- big hands nails down
- marcher ensemble
- Smile like you mean it, love like you love it
- Love
- tired, tiring
- puncte puncte
- ciocolata
- Esti ceea ce hranesti
- ce n-am stiut in ianuarie, dar stiu in octombrie
-
▼
Oct
(16)
50
(74)
acasa in viena
(12)
adevaratul verde ursuz
(202)
aici ne-am chinuit neuronii mai mult decat de obicei
(24)
aiurea-n tramvai
(458)
bbberlin
(4)
cantec pentru a te face sa zambesti
(285)
cu inima cat un purice
(158)
fericirea sta intr-o ceasca de ceai
(212)
imi doresc
(100)
intr-o zi... o sa scriu o carte despre tine
(66)
ipocritii nu mi-au placut niciodata
(13)
iubire etc.
(214)
lamultianimie
(8)
leapsa
(10)
maria
(3)
melancolii si firimituri
(256)
micul Paris
(687)
mie-mi plac
(54)
my precious to do list
(190)
nepasare
(78)
o carte
(71)
pentru verde ursuz de la strainii calatori printre randuri
(5)
povesti cu si despre carturesti
(21)
tu ai miros de soare
(82)
un fel de stare de bine
(229)
un fel de stare de rau
(112)
un soi ciudat de erotism adolescentin
(75)
ursuzonime
(43)
varugamsavacumparatibilet
(20)
verde ursuz in bucatarie
(27)
VLP la MTV Romania
(1)
No comments:
Post a Comment