fă să-ţi fie bine

scriu de-acasă, profit de diacritice. m-am construit pas cu pas în anii ăştia. dacă m-aş vedea din afară, cel puţin la exterior, nu m-aş recunoaşte. îmi plac tabieturile la mine. îmi place că-mi place un anumit tip de ciocolată, un anumit tip de vin, un anumit tip de oameni, un anumit tip de lumină, un anumit gest. nu-mi place uneori că oamenii n-au răbdare cu mine, mă emoţionează mai ales oamenii pe care aş vrea să-i cunosc şi-atunci redevin unul dintre cei mai timizi oameni din lume. şi-oftez un pic atunci când n-au răbdare, dar îmi spun că nici eu nu am răbdare cu alţi oameni şi-atunci ăsta-i mersul lucrurilor. eu trec pe lângă tine, tu treci pe lângă mine.

mă frământă de multe ori lucrurile mărunte. c-am supărat un om, c-am greşit cu ceva, c-am făcut un gest necugetat, c-am greşit din neştiinţă. şi-s multe, şi mărunte toate. şi mă obosesc toate şi-aş vrea atunci o doză mare din nepăsarea cu care le tratează unii pe toate. dar mai îmi spun c-aşa sunt eu, mă tem că firea asta timidă şi temătoare va sta cu mine până la adânci bătrâneţi. dar tot atunci zâmbesc şi-mi spun c-atunci e bine, măcar până la adânci bătrâneţi să fie.

şi mi-e drag de mulţi oameni, pe unii-ţi vine să-i laşi să te bucure zi de zi când îţi zâmbesc şi-ţi spun cele mai frumoase cuvinte din lume. şi când îi ai în viaţa ta, aşa, ca nişte daruri, ştii că trebuie să fii recunoscător şi să devii un om mai bun ca să-i meriţi. şi cel mai mult şi mai mult îmi place când îmi scoate viaţa în cale astfel de oameni. parcă aş merge pe un drum plin de pomi roditori. şi pot să culeg din ei oricât, înţelepciune şi sprijin şi zâmbete.

oameni care văd în tine şi care-ţi luminează viaţa ori de câte ori vântul începe să-şi schimbe direcţia. "hai, sus" cum îmi povestea azi cineva.