dor de

uneori obosesti de tot si de toate, ca intr-un dezechilibru al lucrurilor pe care le faci stiind ca trebuie sa te misti fiindca atunci cand nimic nu se mai misca in interior, nu era bine. mi-e dor de atmosfera de acasa din copilarie, cred ca e singurul loc catre care voi privi intotdeauna cu drag, de-aici si tatuajul care inseamna toata copilaria mea, atat de frumoasa, atat de imbibata cu mirosul de prajituri si cozonaci, placinta cu dovleac, dogoarea sobelor din camera bunicilor, frunzele uscate de toamna. acolo simteam si traiam fiecare anotimp, acolo soarele era mereu diferit si-aveam timp sa-l observ, acolo fiecare zi insemna gust din plin, savoare si multa iubire.

ne rupem de cele mai dragi amintiri si incepem sa ne cautam dupa ce in copilarie eram ai nostri si numai ai nostri. mi-e tare dor de toate acestea, cred ca cel mai dor mi-e sa simt ceea ce acum regasesc cu greu intr-un oras cimentuit pana peste poate si totusi drag.




copilaria mea a insemnat si jocul cu pietrele si timp sa observ ochiul-lui-dumnezeu, gandaci rosii pe care-i intalneai pretutindeni. si nostalgia asta e singura pe care mi-o permit fiindca-i dulce si ma hraneste ori de cate ori, iata, griul devine un pic mai gri si oamenii devin uneori mai reci.



mi-e dor sa fac si-aici sa fie ca atunci si ca acolo si mi-as umple casa cu toate acele mirosuri si as vrea sa fie ordine si totul sa fie in sfarsit gata. am obosit de tot si de toate si pun iar pe primul plan lucrurile astea, amintirile si miezul sufletului unde se afla toamna, anotimpul cel mai drag mie.


le traiesc partial, poate pe sfert. imi promit ca toate vor fi traite din plin in noiembrie si-aman acum oricum un octombrie pe care simt ca-l jertfesc, dar aleg sa fie astfel. e nevoie de munca pentru orice, muncesti ca sa-ti recuperezi trairile, amintirile, muncesti ca sa iubesti si muncesti ca sa fii aici, acum. mi-e dor sa fiu acasa si mi-e dor sa fie ca atunci. poate ca data viitoare cand merg acasa o sa ma pot transforma in copil mic, la gura sobei.