ciocolata

intrerup numai putin munca pentru cateva randuri despre ciocolata. ciocolata este singurul lucru la care n-as vrea sa renunt niciodata, oricat de incapatanate mi-ar fi uneori starile (trei-luni-doar-ceai-verde, de-maine-numai-seminte-de-in, luna-asta-mananc-doar-spanac). nu-mi amintesc exact care a fost prima ciocolata pe care am mancat-o vreodata, insa tare mi-ar fi placut sa stiu. imi aduc insa perfect aminte de bomboanele de brad, cu invelisul lor de ciocolata pe care o rodeam urmarind dungile lasate de dintii mici si experimentati intr-ale razuitului de astfel de straturi dulci. si tot de-atunci mi s-a-ntiparit pe retina si-n inima, ce-i drept, nuanta bordo care ma trimite inevitabil inapoi cu multi ani (pe mine, de fiecare data, pe Proust, cum stim deja, doar intr-un moment neasteptat, pierdut in mod irevocabil). imi mai amintesc si de-o ciocolata foarte ieftina, cu alba ca zapada, cumparata de tatal meu cand aveam cred vreo sase ani. e singura ciocolata de care-mi amintesc primita de la el. e drept, cativa ani mai tarziu nici nu aveam sa ne mai vedem. mai sunt ciocolatele ascunse de mama in apropierea Craciunului, mereu in locuri pe care le ghiceam si intotdeauna puse la loc cu nelipsitele mustrari de constiinta. mare mi-a fost bucuria sa testez mai apoi, constienta de noua (si inca prezenta, dar azi, educata) pasiune, toate sortimentele care-mi picau in mana. am avut favorite dupa favorite, de la bomboanele de ciocolata umplute cu lichior de visine pana la ciocolata cu trei straturi diferite. de la ciocolata alba (preferata timp de multi ani) pana la cea umpluta cu crema de capuccino. urmaream cu o iscusinta de vanator (a se citi deja-dependent) bomboanele albe in orice cutie mare primita la diferite aniversari: "De ele sa nu se atinga nimeni!". maniacul din mine s-a linistit treptat dupa ce a inceput sa isi cumpere singur ciocolatele, la orice ocazie si la orice colt de strada sau usa de magazin. au urmat apoi (si cum sa le uiti) minunile cu levantica, ceai verde si chilli, ciocolata neagra cu trandafiri sau piper roz. dar intre ciocolata neagra si toata ciocolata din lume a existat acel punct in care, refuzand sa stiu ca o sa se incheie seara fara sa nu mananc inca o ciocolata, am stiut ca e prea mult. si de-atunci, ciocolata neagra a devenit un obicei bun, o traditie frumoasa si sanatoasa si o preferinta pe care-am pus-o cu mandrie in categoria lucrurilor "mie-mi plac" (vezi norisorul de etichete de jos de tot).

dar intre ciocolata cu diverse si ciocolata neagra mai e o ciocolata preferata care pare sa se apropie de primul loc, dar care va ramane intotdeauna cu o jumatate de treapta mai jos.